Home Politică Băsescu, atac fără precedent la preşedintele Iohannis: “Papagal lăsat fără pene”

Sursa Foto: Facebook

Fostul preşedinte Traian Băsescu prezintă un scenariu legat de cearta de la nivel înalt pe tema majorării salariilor demnitarilor. Acesta afirmă, într-o postare pe Facebook, că întreaga poveste a avut un singur scop: discreditarea preşedintelui Klaus Iohannis.

Când interesul național este să-l faci de rahat pe Iohannis, se procedează după cum urmează:
1. PM Victor Ponta îi promite, la un moment dat, lui Iohannis ca îi va rezolva dorința cu triplarea salariului, dar așteaptă un moment potrivit;
2. Se numește în funcția de PM-interimar un general care se culcă şi se scoală cu interesul național în gură;
3. Generalul interimar îi promite președintelui că-i poate satisface imediat pofta de triplare a salariului, cu condiția ca şi președintele să susțină public acest lucru;
4. Președintele acceptă jocul în timp ce interimarul îl asigură că şi turcitul şchiop este de acord;
5. Președintele face declarația de susținere a triplării propriului salariu, interimarul interesului național emite OUG prin care se ţine de cuvînt, dar uită să-i spună parvenitului însetat de triplarea salariului că a fost bine împachetat şi introdus într-o capcană;
6. După două zile de dezbatere publică sub un pretext bine regizat, vine turcitul şchiop şi spune: nu mai vreau să-ţi triplez salariul, pentru că nu-i corect față de popor.
Şi uite așa, din interes național, un papagal este lăsat fără pene de i se vede târtiţa, scrie Băsescu.

Băsescu susţine că Gabriel Oprea, Victor Ponta, Dan Mihalache şi Klaus Iohannis au jucat într-o piesă regizată public, din care şifonat iese doar preşedintele. Mai mult decât atât, Băsescu susţine că Iohannis ar fi cerut modificări de peste două milioane de euro la noua sa reşedinţă prezidenţială. 

Dorința de parvenire l-a făcut pe papagal să solicite modificări şi dotări care vor depăși două milioane euro la vila LAC 3. Ce-o să ne distrăm când se va afla public că nu se mai poate aloca toată suma, drept pentru care se va declara lucrarea gata, doar că vila nu are montate ușile, geamurile, duşurile şi wc-urile. Să vedeți cum o să-i piară președintelui pofta de a mai cere demisia PM, scrie Băsescu. 

Premierul Victor Ponta a susţinut joi seară că nu a fost de acord cu ordonanța care prevede majorarea salariilor demnitarilor , adoptată în ședința de miercuri a Executivului, condusă de premierul interimar Gabriel Oprea. El a precizat, într-o intervenție la B1TV că va amâna ședința de săptămâna viitoare intrarea în vigoare a acesteia, astfel încât indemnizațiile demnitarilor să crească odată cu salariile celorlalți bugetari.

Ordonanța cu salariile demnitarilor, eu nu am fost de acord cu ea. Am spus că într-adevăr demnitarii trebuie să fie bine plătiți, dar odată cu legea salarizării. Nu am vrut să creez impresia că am ceva cu ceea ce s-a discutat între domnul Iohannis și Oprea în absența mea. Revin la decizia mea și miercuri vom adopta alta. Nu se măresc salariile la președinte și prim ministrru decât odată cu bugetarii. Așa am fost informat ieri, cred că cel mai corect e să amânăm intrarea în vigoare și să amânăm până la creșterea salariilor bugetarilor, a afirmat Ponta.

În replică, preşedintele Klaus Iohannis susţine că a discutat de mai multe ori cu premierul pe această temă. Iohannis îl critică pe Victor Ponta pentru faptul că neagă orice implicare în această decizie.

În legătură cu tema salarizării demnitarilor, dezbătută în aceste zile, vreau ca lucrurile să fie foarte clare: în ultimele luni, am discutat de mai multe ori cu prim-ministrul această temă, la inițiativa acestuia. Subscriu ideii că remunerația demnitarilor trebuie să reflecte importanța lor în stat și că nu e posibil ca un ministru să aibă venituri mai mici decât proprii subordonați. Aceasta este o chestiune de principiu. Nu pot să accept însă ideea că un Guvern adoptă în mod solidar o anumită decizie, iar apoi prim-ministrul își propune să revină asupra ei. Aceasta ar fi o lipsă de coerență a actului guvernamental, care pune sub semnul întrebării dacă România mai are sau nu Guvern funcțional, a scris Klaus Iohannis pe Facebook.

Potrivit ordonanței, Klaus Iohannis, Victor Ponta, Livia Stanciu, Călin Popescu Tăriceanu şi Valeriu Zgonea ar urma să aibă un salariu brut de 21.540 de lei. După plata tuturor taxelor şi impozitelor, în conturile lor vor intra lunar aproximativ 15.100 de lei, potrivit unor surse citate de Antena 3.

Indemnizaţia vicepremierului Gabriel Oprea va creşte la 20.000 brut, adică acesta va încasa 14.024 net. În ceea ce îi priveşte pe miniştri şi pe şefii serviciilor, aceştia vor primi lunar 13.365 net, sumă care corespunde unui salariu brut de 19.055 lei.

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE