Home Politică Băsescu îl apără pe Ponta. Acuzații grave la adresa procurorului din cazul...

Sursa foto: Președinția României

Fostul președinte Traian Băsescu a făcut acuzații extrem de grave la adresa procurorului care instrumentează dosarul lui Victor Ponta, acuzând-ul pe acesta că este pus să dărâme Guvernul.

Avem o legislație șubredă care face ca un procuror, fie el și stagiar, să pună guvernul în poziția de a fi demis, ceea ce nu are nimic comun cu statul de drept. Procurorul acela probabil e unul proaspăt venit în DNA, care a primit instrucțiuni cum să dărâme guvernul. Dacă am ajuns în țara în care procurorii dărâmă guverne, putem să punem lacătul pe democrație. Mâine orice guvern poate fi dărâmat pe simpla prezumție de vinovație a unui procuror, dar care nu are girul unui judecător să spună că este vinovat. Statul nu trebuie să fie dependent de aprecierile unui procuror. – a declarat Traian Băsescu la postul de televiziune B1TV.

Fostul șef al statului a mai atras atenția că cei care vor să schimbe în acest mod Guvernul au mari șanse să ajungă în cătușe.

Cei care cred ca instituțiile statului pot să suplinească forța opoziției sau a puterii se înșeală amarnic. Eu prevăd că cei care cred în astfel de lucruri vor fi ei mai devreme sau mai târziu în cătușe. Nu poți destabiliza un stat prin alte mijloace decât cele democratice. – a afirmat Traian Băsescu

Fostul preşedinte a comentat din nou acuzaţiile procurorilor la adresa lui Ponta privind conflictul de interese.

Aici discutăm despre un principiu. Oricât mi-aș dori ca Ponta să nu mai fie premier nu pot să nu observ că suntem în fața unei situații în care Ponta e acuzat de conflict de interese pentru că în 2007 a avut o afacere cu Șova și în 2012 l-a pus ministru. L-a numit Parlamentul, Ponta doar l-a propus. Situația este inadmisibilă. Gândiți-vă că în partide toți suntem prieteni sau amici, toți ne facem plăți la restaurat. Aici au prietenii și adversarii. Nu poți să acuzi de conflict de interese pentru că am propus pe cineva pentru funcția de ministru, când în partide se trăiește într-o comunitate. Mai ales la vârf.  –a explicat Băsescu.

Acum o săptămână, fostul șef al statului a mai explicat o dată că dosarul privind conflictul de interese nu îl poate dărâma pe Victor Ponta, apreciind însă că pot fi alte dosare mult mai grele pe numele premierului.

În dosarul acesta, cel puţin în diagnosticul penal pus de conflict de interese îl văd nevinovat. Nu mi se pare că se poate poate forţa atât de mult conflictul de interese încât să ceri ridicarea imunitătii unui premier. Nu cred că va rezista în instanţă această acuzaţie. Cred că Victor Ponta va pierde Guvernul, iar dacă va avea dosare consistente nu cred că acesta va fi, cu conflictul de interese. Ar putea fi KazMunaiGaz, privatizarea CFR Marfă, dar nu conflictul de interese. – a declarat atunci Traian Băsescu pentru Gândul.

Potrivit procurorilor, Victor Ponta l-ar fi numit pe Dan Șova, ministru delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine, ministru interimar al Transporturilor și ministru plin al Transporturilor, în condițiile în care premierul ar fi beneficiat în trecut de foloase din partea lui Șova Dan-Coman, constând în sume de bani, aproximativ 250.000 lei, și dreptul de folosința gratuită a unui autoturism.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE