Home Eveniment Bătrâni ucişi în propria casă. Anchetatorii nu exclud ca aceştia să se...

Doi soţi în vârstă de 65 de ani şi, respectiv 70 ani, au fost ucişi în locuinţa lor din comuna nemțeană Girov. Pe trupurile lor apar numeroase urme de violenţă, drept urmare principala pistă e cea a unui atac asupra lor.

Totuşi, poliţiştii mai au o ipoteză care, spun ei, nu e deloc de ignorat. După ce au băut bine, soţii s-ar fi luat la bătaie. Incidentul ar fi fost extrem de violent, iar cei doi şi-au creat reciproc răni extrem de grave în urma cărora ulterior şi-au pierdut viaţa.

Cadavrele celor doi soţi au fost descoperite, luni, de poliţiştii alarmaţi de vecini că nu i-au mai văzut. Și tot vecinii spun că cei doi erau consumatori de băuturi alcoolice şi, deși erau săraci lipiți pământului iar casa aproape că se dărâma pe ei, aceștia dădeau puținii bani pe care îi aveau din pensie pe băutură.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE