Home Politică Bookfest cu politicieni. Cine sunt personajele principale

Sursa Foto: wikipedia.org

Peste un milion de volume sunt prezentate şi 200 de edituri îşi expun oferta la cea de-a X-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, deschis miercuri, la Romexpo. Iar politicienii îşi iau şi ei partea leului.

Unul dintre cele mai aşteptate volume este “Primul pas”, de Klaus Iohannis, care este disponibil la standul Curtea Veche Publishing încă din prima zi de Bookfest şi va fi lansat de preşedintele României sâmbătă, 23 mai, de la ora 15,00. “Primul pas” este o cronică a campaniei electorale de anul trecut din perspectiva candidatului Klaus Iohannis, fiind a doua carte semnată de actualul preşedinte după “Pas cu pas”, bestsellerul absolut al anului 2014, care s-a vândut în 130.000 de exemplare.

Fostul preşedinte Traian Băsescu se numără printre protagoniştii volumului “Cronică de Cotroceni”, de Adriana Săftoiu, fost consilier prezidenţial în perioada decembrie 2004 – martie 2007 şi unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Băsescu încă de când acesta era preşedintele PD. Cartea, publicată la Editura Polirom, va fi lansată duminică, 24 mai, ora 12,00.

Fostul premier Adrian Năstase va lansa joi, în cadrul Târgului de carte Bookfest, o nouă carte, “Presa de la A la N”, volum care conţine şi o stenogramă a unei discuţii purtate de autor cu mai mulţi directori de publicaţii şi jurnalişti. “Această nouă carte conţine, între altele, o stenogramă a unei discuţii pe care am purtat-o, în 2003, cu mai mulţi directori de publicaţii şi jurnalişti – Octavian Paler, Valentin Păunescu, Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu, Marius Tucă, Sabina Fati, Horia Alexandrescu, Lucian Mândruţă, Valeria Dorneanu, Liviu Mihaiu. Vor fi alături de mine, pentru a comenta acest volum, Vasile Dâncu, Marius Tucă şi Horia Alexandrescu“, a precizat Năstase, pe blogul personal

 

 

 

Programul de vizitare al târgului va fi miercuri, joi şi duminică, între orele 10,00 şi 20,00, iar vineri şi sâmbătă între orele 10,00 şi 21,00. Accesul la Bookfest şi la toate evenimentele din cadrul acestuia este gratuit.

În cardul ediţiei de anul trecut, aproape 100.000 de vizitatori au vizitat Salonul Internaţional de Carte, bucurându-se de 300 de evenimente, scrie AGERPRES.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE