Home Social Cartea de salvare. Hârtia care poate salva vieți

drumuri
Sursa Foto: ISU Bucuresti / Arhivă

Automobil Club Român, împreună cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență derulează un nou proiect, Cartea de salvare la bord, un document care poate salva viețile celor implicați în accidentele rutiere.

Cartea de salvare la bord conţine informaţii referitoare la poziţionarea airbag-urilor, a rezervoarelor de combustibil, a acumulatorului, a punctelor adecvate de tăiere, a zonelor de ridigizare a caroseriei, a amortizoarelor cu gaz, generatoarelor de gaz aferente airbag-urilor și a tuturor sistemelor care pot duce la o explozie a unui automobil.

Documentul ar fi de mare ajutor echipelor de descarcerare care trebuie să le evite și, pentru că nu cunosc mașina, pierd timp prețios când salvează victimele. Specialiștii estimează că această foaie de hârtie va reduce cu până la 30% a timpului de extracţie a victimelor încarcerate, însă, spun ei, ar trebui ca măsura să treacă de la o simplă recomandare la nivel de lege.

Este o chestie bună, dar ar fi bine dacă ar fi o măsură aplicată la nivel naţional. De asemenea, trebuie stabilit unde se va ţine această hârtie, pentru că atunci când eu ajung la locul accidentului, să bag mâna la punct fix şi să o iau, nu să bâjbâi după ea. Ar fi vorba de două secunde de luat şi alte 10-20 de secunde să o citeşti şi, astfel, ne-ar ajuta. Sunt maşini care au bateria nu sub capotă, ci sub bancheta din spate, în portbagaj sau sub scaunul şoferului. Poate să aibă chiar şi două, iar pe noi ne interesează, în primă fază, să le decuplăm şi chiar cu toată experienţa, nu le găsim întotdeauna din prima. –a declarat Dan Bălan, şeful echipajului de descarcerare din cadrul I.S.U. „Dobrogea“, citat de Observator.ro

carte de salvare

Documentul este deja valabil pe site-urile majorităţii producătorilor de autovehicule şi poate fi descărcat în mod gratuit. Apoi, trebuie printat color, împachetat şi păstrat în maşină, la parasolar.

În același timp de la Automobil Clubul Român se obține și un abțibild care să arate salvatorilor că această carte există la bordul mașinii. Toate acestea sunt gratuite, iar prezența cărții în mașină este deocamdată o recomandare din partea autorităților.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE