Home Politică Cazul straniu de la DNA: Un accident, un chestor, BMW-ul lui Blaga...

Prezenţa lui Vasile Blaga la sediul DNA, luni dimineaţă, a deschis o listă a presupunerilor cu privire la motivul pentru care copreşedintele PNL a fost chemat la audieri. “Am fost chemat în calitate de martor în dosarul 175/2016”, le-a spus Blaga jurnaliştilor, la intrare în DNA, fără a dori astfel să-i lămurească.

După alte 30 de minute, liderul PNL ieşea de la întâlnirea cu procurorii şi a încercat să facă puţină lumină, în cazul chemării sale la Parchet. Potrivit acestuia, a fost chemat pentru banale lămuriri de rutină în cazul unui… accident de circulaţie.

“Ştiţi că a avut loc un accident cu maşina mea. Am dat o declarație de martor în care am confirmat că sunt proprietarul mașinii. Acum două săptămâni, fiind în concediu, chestorul Popa, pe care eu l-am rugat să-mi ia mașina, pentru că e diesel și daca n-o miști, mașina e din 2001, a avut un accident ușor la Brașov. S-a deschis un dosar penal și au fost date legate de când am mașina, unde stă”, a spus acesta.

Totuşi, cazul nu este cât se poate de banal. Aşa cum nu e ceva obişnuit ca un şef din Poliţie să se folosească de maşina unui lider politic şi cum nici Direcţia Naţională Anticorupţie nu are în legea 78/2000 (n.r.: legea specială cu care lucrează) infracţiuni la regimul rutier. Iar explicaţia dată de Vasile Blaga pare a fi în genul justificărilor ciudate menite de a închide rapid gura jurnaliştilor, care rămân fără întrebări când aud astfel explicaţii stranii.

La câteva ore de la audierea liderului PNL, purtătoarea de cuvânt de la DNA a ieşit în presă cu o declaraţie care arată că Blaga a minţit în faţa jurnaliştilor. Chemarea sa nu avea legătură cu accidentul, ci cu fapte de corupţie.

“A fost audiat în calitate de martor, este vorba despre un dosar de corupție, se cercetează presupuse infracțiuni de corupție, mai mult nu pot să vă spun.  Rep.:  D-nul Blaga vorbea de un accident, o tamponare ușoară…L.S: După cum știți, DNA nu investighează asemenea fapte, competența DNA presupune investigarea unor infracțiuni de corupție și infracțiuni asimilate corupției”, a precizat Livia Săplăcan, la Europa FM.

Iar luni au avut loc percheziţii ample la sediul IPJ Bihor, cel mai probabil, în acelaşi dosar în care Vasile Blaga a fost chemat să dea lămuriri în faţa procurorilor.

“Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție comise în perioada 2012-2014. În cursul zilei de 19 septembrie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 3 locații, situate în municipiul Oradea, din care două sunt la sediul unei instituții publice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Antifraudă Fiscală” – se arată într-un comunicat DNA. 

Începând cu anul 2012, Liviu Popa s-a întors la şefia Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Accidentul rutier al chestorului Liviu Popa, şeful IPJ Bihor

Evenimentul rutier a avut loc pe 6 septembrie 2016. Liviu Popa conducea BMW-ul prietenului său Vasile Blaga şi se îndrepta spre Bucureşti. Însă, pe şoseaua de centură a oraşului Braşov a încercat o depăşire riscantă şi a ajuns pe contrasens, unde a lovit o altă maşină.

“Nu a fost nimic grav, de altfel eu îmi continui drumul spre Bucureşti cu aceeaşi maşină. Am vrut să depăşesc un TIR, am ieşit pe contrasens şi am lovit o maşină care venea din faţă. Nu au fost nici răniţi şi nici pagube materiale”, aspus Popa, la acea vreme, pentru ebihoreanul.ro.

Totuşi, simpla tamponare invocată de Liviu Popa ar fi fost, de fapt, un accident soldat cu rănirea unei persoane, nu doar spargerea unui far şi îndoirea unei bări de direcţie.

“Şoferul de 48 ani din Bihor s-a angajat într-o depăşire, fără să se asigure, pe centura Braşovului, şi a intrat într-o coleziune cu o maşină care circula din sens opus. În urma accidentului, o doamnă de 36 de ani, pasageră în maşina lovită, a fost rănită uşor dar a refuzat internarea în spital. S-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, la fel ca în orice altă situaţie similară”, a spus Liviu Naghi, potrivit Hotnews.

Faptul că victima a refuzat internarea înseamnă că rănile nu erau grave, deci nu ar fi necesitat mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, pentru ca ancheta să fie dusă mai departe, iar Popa să fie pus sub acuzare pentru vătămare corporală din culpă. Însă, nu se ştie ce a urmat după acest accident, cum şi de ce dosarul a ajuns la DNA.

În lipsa unor informaţii oficiale, lideri politici anchetaţi şi ei de DNA vor face speculaţii, iar în spaţiul public se vor rostologi mai multe ipoteze. Recent, într-o emisiune de la Antena 3, Victor Ponta chiar sublinia că DNA nu mai urmăreşte doar cazurile de corupţie, ci investighează şi posibile infracţiuni la Codul Rutier. Ironic, spunea despre Gabriel Oprea că este “acuzat de ucidere din culpă de pe bancheta din spate”, acesta fiind pasager în maşina aflată în coloana oficială din care făcea parte şi poliţistul Bogdan Gigină, mort în accident rutier. Cu privire la acel dosar, DNA a pierdut cazul în Parlament.

Relaţia specială dintre Vasile Blaga şi Liviu Popa

Liderul politic de la Bucureşti este prieten de familie cu Liviu Popa, atunci când ajunge “o dată, de două ori pe an, acasă, la Oradea”, aşa cum s-a exprimat acesta.

Totuşi, carierele celor doi s-a intersectat de câteva ori.

Chestorul Liviu Popa a fost promovat în funcţia de şef al Direcţiei Generale Anticorupţie în octombrie 2009, când ministru de Interne era chiar Vasile Blaga. Un an mai târziu, Popa era numit şef al Poliţiei Române, când la şefia aceluiaşi minister se afla un alt lider PDL, Traian Igaş.

Însă, după numirea cabinetului Ponta la Guvernare, Liviu Popa a fost înlăturat de la conducerea IGPR ( în mai 2012) şi s-a întors şef la IPJ Bihor, funcţie deţinută în perioada 2005 – 2009. Ironia cazului a fost că succesorul lui Popa, la conducerea IGPR, a fost Petre Tobă, cel pe care, anterior, în 2010, chiar el îl înlocuise, în urma scandalului cu interlopii de la Piatra Neamţ.

Popa a terminat Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”- Bucureşti, Facultatea de Drept (1995), ulterior a făcut studii postniversitare la Universitatea “Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca- Drept Civil (1999), are doctorarul făcut la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” (2010) şi este absolvent al Universităţii Nationale de Apărare “Carol I”, Colegiului Naţional de Apărare (2009), dar al Academiei Naţionale de Informaţii “Mihai Viteazu” – Colegiul Naţional de Informaţii (2010), potrivit CV-ului său.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE