Home Social Ce ne aduce Anul Maimuţei. Previziunile specialiştilor în feng shui

Anul Maimuţei

Pământul va fi supus în Anul Maimuţei unor numeroase turbulenţe politice şi financiare, conform predicţiilor făcute de maeştrii feng shui din Hong Kong, relatează AFP, citat de Agerpres.

Noul an lunar chinez, care a început la 8 februarie, poate fi chiar incendiar, deoarece maimuţa poate fi asociată pentru prima oară după 60 de ani focului.

Maimuţa este asociată tradiţional metalului, sinonim cu duritatea, în timp ce focul reprezintă soarele, potrivit lui Alion Yeo, maestru feng shui reputat din fosta colonie britanică.

Când cele două elemente (maimuţă şi foc) sunt asociate, temperatura creşte foarte mult. Trebuie să ne aşteptăm la numeroase dispute şi la boli, a explicat el. Putem chiar asimila metalul şi focul cu rachetele sau gloanţele, a subliniat expertul.

Thierry Chow, o clarvăzătoare din Hong Kong, susţine că evenimentele care vor veni ar putea fi dramatice din cauza Maimuţei de fier.

Focul este elementul dominant. Când focul se combină cu maimuţa, balanţa se înclină, iar semnul devine imprevizibil. Se vor întâmpla multe lucruri neprevăzute, a spus ea.

Ultima maimuţă de foc a fost în 1956, când Franţa şi Marea Britanie au debarcat în Egipt în timpul crizei Canalului Suez, considerată de istorici ca anunţând sfârşitul Imperiului britanic.

Deşi maimuţa riscă să aducă instabilitate, ea ar putea anunţa şi o perioadă de inovaţii de prim ordin, consideră Thierry Chow. Tehnologia aparţine într-adevăr efectului “foc”. Ar putea exista progrese majore în domeniul energiei solare şi tehnologiilor legate de internet, potrivit ei.

Aceasta consideră că Anul Maimuţei va fi unul favorabil femeilor, care vor avea şanse de promovare, specialista fiind de părere că Hillary Clinton, spre exemplu, este menită să câştige alegerile primare democrate.

Anul Maimuţei, problematic pentru pieţele financiare

Tot pe baza predicţiilor astrale, una din principalele case de brokeraj din Asia prognozează un an plin de “volatilitate” pentru pieţele financiare.

Vor fi multe suişuri şi coborâşuri. Maimuţa este o fiinţă vicleană şi imprevizibilă. Vor fi fluctuaţii, dar şi oportunităţii pentru cei care vor şti să profite, spune Cherry Ma, reprezentat feng shui.

Investitorii sunt atenţionaţi: februarie şi august vor fi lunile cele mai grele, deoarece vor intra în coliziune cu divinitatea tutelară ‘Tai Sui’, conform ciclului tradiţional chinez de 60 de ani.

Vor exista multe transferuri de bogăţii (…) Se vor pierde bani. Nu va pierde însă toată lumea: femeile ar trebui să fie principalele beneficiare deoarece aparţin elementului “foc”, spune expertul, potrivit Agerpres.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE