Home Extern Ce se va întâmpla cu românii condamnaţi la moarte în Malaezia

ionut gologan

După lungi discuţii diplomatice, între România şi Malaezia, apar primele semne certe că există mari şanse ca viaţa românilor capturaţi în ţara asiatică să fie cruţată.

Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, spune că are speranţe că va putea fi evitată pedepasa capitală pentru românii care se află în temniţele din Malaezia. Sunt tineri prinşi că transportau droguri. Un caz intens dezbătut este cel al lui Ionuţ Gologan, prahoveanul care a fost primit pedeasa capitală şi pe care încearcă acum să o conteste.

În cadrul unei întrevederi avute cu ambasadorul malaezian la Bucureşti, Dato Nik Mustafa Kamal Ahmad, şeful diplomaţiei române şi-a exprimat încrederea în derularea corectă a procedurilor juridice care îi privesc pe românii deţinuţi în Malaezia, precum şi speranţa că va putea fi evitată pedeapsa capitală” – se arată într-un comunicat MAE remis AGERPRES.

 

Ministerul de Externe i-a pus la dispoziţie lui Ionuţ Gologan şi un avocat de renume, care să-l apere. Până acum însă, instanţele au decis ca Ionuţ să fie spânzurat, conform legilor din Malaezia. Recursul românului a fost respins, iar avocatul încearcă tot posibilul în ultima cale, Curtea Federală de Justiţie.

Ionuţ Gologan a fost transferat acum câteva săptămâni într-o închisoare de unde nu mai ies vii deţinuţii, se plângea el familiei. În ţară, tatăl şi bunica, cei care l-au crescut, au făcut demersuri la autorităţi pentru a implora pentru viaţa tânărului.

Ionuţ Gologan a fost prins, în urmă cu doi ani, pe aeroportul din Kuala Lumpur având asupra lui un kilogram şi jumătate de  metamfetamine. Era cărăuş şi a susţinut că era la primul său transport pentru traficanţii de droguri. În Malaezia există o practică în pedepsirea acestor infracţiuni, cei găsiţi vinovaţi sunt condamnaţi la moarte.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE