Home Sport Cinci românce pe iarba din Wimbledon. Cum arată drumul spre Grand Slam

Sursa Foto: wikipedia.org

Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu, Alexandra Dulgheru şi Andreea Mitu sunt româncele care au intrat în cursa pentru Grand Slam, pe iarba de la Wimbledon, Anglia.

Simona este a treia favorită a turneului. Ea nu se află în jumătatea de tablou a Serenei Williams şi a scăpat de o altă adversară periculoasă, înainte de finală. Este vorba despre Maria Sharapova. Simona se află în jumătatea de tablou a Petrei Kvitova, cea care deţine şi titlul din 2014. Dacă va ajunge în sferturi de finală, ea ar putea da peste Caroline Wozniacki.

Simona va debuta marţi, în timp ce celalalte românce vor juca luni. Irina Begu (locul 30 WTA) va debuta cu un meci în faţa rusoaicei Daria Gavrilova (locul 41 WTA). Irina a mai întâlnit-o o singură dată, la la Nanjing, în 2013 şi atunci şi-a adjudecat românca partida.

Monica Niculescu (27 ani, 46 WTA) va debuta contra portoricanei Monica Puig (91 WTA), pe care a învins-o anul trecut, în sferturi la Guangzhou, anul trecut. În turul al doilea, Monica ar putea să o întâlnească pe Halep.

Alexandra Dulgheru (locul 59 WTA) are o primă confruntare cu numărul 37 mondial, este vorba despre franţuzoaica Kristina Mladenovic. Mladenovic a învins-o săptămâna trecută pe Halep la Birmingham, în sferturi. Însă, Dulgheru a mai învins-o pe Mladenovic,  în 2009, în sferturile unui turneu la Bari (Italia), iar franțuzoaica și-a luat revanșa anul acesta, în calificări la Sydney.

Andreea Mitu (70 WTA) are şanse mari să ajungă în turul al doilea. Ea o va înâtâlni pe belarusa Olga Govorțova (122 WTA).

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE