Home Opinii Cronica unei salvări eşuate. 36 de ore de agonie

36 de ore. Scurse criminal. Minut după minut, oră după oră. Echipajele de salvare au făcut planton. Aşa este. Au fost mereu acolo. Într-o misiune nobilă. Grandioasă. Dumnezeiască. Să salveze. Mulți salvatori au fost. S-au schimbat unii pe alții, au fost schimburi de tură şi priviri înălțate spre cer. Spre doamna Elena. Fară voia lor, doar atât au putut face. Mulți să privească, unii să-i întindă mâna – cei numiți sec “negociatori”. Ei şi-au făcut treaba. Dar cu mâna goala. Iar pentru un om cu mintea întunecată şi un suflet fărâmat, de mamă care şi-a văzut singurul copil măcinat de cancer, nu e suficient doar atât.

Moartea domnului Lăzărescu este astăzi moartea doamnei Elena. O mamă. O femeie căreia acest sistem nu a putut să îi întindă o pernă de salvare. O amărâtă de plasă.  În această zi, România nu a funcționat cu “taxele tale”. Taxe pentru care biata femeie s-a chinuit. A muncit în tăcere, în durerea ei. Femeia de serviciu şi-a făcut serviciul pentru țara asta. Un întreg departament pentru situații de urgență a privit. După zeci de ore au venit cu o perna gonflabilă. Singura pe care această țară a găsit-o, a avut-o. Nu au mai apucat să o umfle. Au folosit o prelată, pentru a acoperi, din prima secundă, trupul strivit de asfalt.

Cronica unei salvări eşuate s-a mai scris. Nu mai era nevoie de încă un simulacru sărac al salvării. Primitiv. Pentru doamna Elena aşa a fost destinul. Ca în ultima zi din viața ei să nu aibă norocul unui pescar-salvator sau a unui pădurar-inimos. Pentru România, Dumnezeu să ne ferească.

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook: