Home Sport CSMS Iași dă lovitura la Craiova

Sursa Foto: CS U Craiova via Facebook

CSMS Iasi a învins în deplasare la Craiova și scapă de emoțiile retrogradării.

Oltenii au început în forță, iar în primul minut Bawab a șutat de la marginea careului de 16 metri, Grahovac a respins în față, Băluță a reluat cu capul, iar Grahovac a reușit să rețină. În minutul 12, același Băluță și-a încercat șutul, însă mingea a trecut puțin pe lângă transversală.

În minutul 37, Nuno Rocha a căzut în careu după ce a fost împins de Bădic, iar oltenii au cerut penalty, refuzat însă de arbitrul Alexandru Tudor.

Ieșenii au început să se trezească în repriza secundă, iar în minutul 59 Onduku a executat foarte bine o lovitură liberă, iar Bălgrădean a scos cu greu de la vinclu, mingea lovind apoi bara.

Moldovenii au dat lovitura decisivă în minutul 77, când Frăsinescu nu l-a putut bloca pe Crețu, care a scăpat singur cu Bălgrădean și a marcat.

Craiova ajunge la șase meciuri fără victorie și este pe 5 cu 47 de puncte, în vreme ce ieșenii ajung pe locul 8 cu 42 de puncte.

Etapa viitoare, oltenii joacă în deplasare la Rapid, în ultimul meci al etapei cu numărul 32, iar CSMS Iași întâlnește acasă pe CFR Cluj.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE