Home Eveniment Cum au încercat să ajungă spionii israelieni la Kovesi. Dezvăluiri din documentele...

Kovesi
Sursa Foto: cancan.ro

Angajaţii Black Cube care ar fi încercat să obţină date compromiţătoare despre Laura Codruţa Kovesi de la foşti apropiaţi şi foşti colaboratori ai DNA, arată minuta sentinţei prin care israelianul Ron Weiner a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare.

Potrivit documentului, acesta ar fi atacat sisteme informatice ale lui Eduard Kovesi, fostul soţ al Laurei Codruţa Kovesi, dar i-a vizat şi pe doi foşti experţi folosiţi de DNA în instrumentarea unor dosare.

Este vorba despre Liliana Sabău şi Sorin Fusea, prima specializată în expertize contabile, iar cel de-al doilea în domeniul achiziţiilor.

Niciunul dintre cei doi nu mai lucrează acum pentru DNA, potrivit site-ului oficial al instituţiei.

În urma condamnării, Ron Weiner va sta trei ani sub supraveghere, timp în care trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, să anunţe schimbarea locuinţei sau a locului de muncă şi să stea la distanţă de persoanele vătămate.

De asemenea, israelianul trebuie să presteze 60 de zile muncă în folosul comunităţii, la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 Bucureşti, unde ar urma să se ocupe de activităţi de întreţinere, gospodărie şi recondiţionare mobilier sau la Fundaţia pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare Bucureşti, unde ar avea ca obligaţii dezasamblarea şi sortarea componentelor electronice şi electrice, a mai decis instanţa.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE