Home Eveniment Dan Diaconescu, adus la DNA pentru șpăgile lui Vanghelie

Dan Diaconescu a fost audiat joi la DNA ca martor în dosarul primarului suspendat al Sectorului 5, Marian Vanghelie, aflat în arest preventiv.

Vanghelie a fost arestat preventiv pe 14 martie, într-un dosar în care este acuzat de DNA de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani.

“În perioada 2007 – prezent, inculpatul Vanghelie, în schimbul unor foloase materiale, a ajutat un om de afaceri să obţină, pentru societăţile pe care acesta din urmă le controlează, acordarea a numeroase contracte de lucrări publice, contracte în valoare totală de aproximativ 2 miliarde de lei (noi). Pentru atribuirea şi plata contractelor de execuţie de lucrări publice inculpatul Vanghelie Marian-Daniel a perceput un ‘comision’ de aproximativ 20% din valoarea contractelor încheiate între Primăria Sectorului 5 şi instituţii din subordinea acesteia, pe de o parte, şi societăţile controlate de omul de afaceri, pe de altă parte”, potrivit DNA.

“Comisionul” respectiv a fost plătit de către omul de afaceri Dumitru Marin lui Vanghelie, prin intermediul lui Mircea-Sorin Niculae (vărul primarului) şi al unei alte persoane apropiate lor, spun procurorii.

“Acest comision a fost plătit, în parte, şi sub forma unor contracte, nejustificate din punct de vedere comercial, încheiate de către SC Premier Palace SRL (societate controlată, prin intermediul unor societăţi de tip off-shore, de omul de afaceri) şi societăţi comerciale controlate, prin interpuşi, de către Vanghelie, contracte în temeiul cărora cea dintâi firmă plătea celor din urmă sume semnificative de bani. Din datele existente în cauză a reieşit că beneficiare ale unor astfel de contracte (şi a sumelor de bani aferente acestora) au fost printre altele şi societăţile Bucureşti SA, Fashion Brand Management SRL (la ambele asociat fiind inculpatul Niculae) şi Economat Sector 5 SRL (la care director general este inculpata Ciocan)”, arată DNA.

Sursa: AGERPRES

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE