Home Politică DOCUMENT EXPLOZIV: Omul lui Iohannis, intervenție pentru austrieci

Sursa Foto: Evenimentul Zilei

Un document din 2008 în care actualul șef al Cancelariei Prezidențiale, la acea vreme deputatul Dan Mihalache, îi cere lămuriri ministrului Agriculturii despre situația Holzindustrie Schweighofer a fost publicat astăzi de Evenimentul Zilei. 

Sursa: Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei

Am primit în mod repetat semnale din județul Maramureș referitoare la situația conflictuală creată în Poienile de sub Munte. Problema este complicată deoarece, pe de o parte, localitatea se confruntă cu o adevărată criză socială. Cetățenii, deși trăiesc din exploatarea lemnului, nu pot accede la masa lemnoasă, ceea ce a generat proteste sociale soldate inclusiv cu blocarea prin forță a unor căi de acces. Pe de altă parte, un mare investitor, SC Holzindustrie Schweighhofer Sebeș este împiedicat să își desfășoare activitatea în condiții normale, scria Mihalache într-o interpelare adresată lui Dacian Cioloș, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la acea dată. Dan Mihalache afirma miercuri seară, într-o intervenție la B1TV, că nimeni de la Administrația Prezidențială nu s-a întâlnit cu vreun reprezentant din industria lemnului.

“Domnul prim-ministru ar trebui sa inteleaga ca in aceasta demnitate in stat are si responsabilitatea afirmatiilor domniei sale. (…) La Cotroceni, avem si noi informatii de la institutiile statului. Acel punct de vedere a fost elaborat de catre noi cu maximum de evaluare proprie si buna credinta, fara nicin fel de influenta din exterior”, a declarat consilierul prezidential.

Cea mai dură replică la afirmațiile lui Ponta a venit însă chiar din partea președintelui Klaus Iohannis.

“O declaraţie foarte curioasă, am luat act cu surprindere de această declaraţie. Afirmă la TV tânărul prim-ministru că ar avea el informaţii de la Servicii cum că oameni din anturajul meu s-ar fi întâlnit cu diferiţi reprezentanţi ai unor procesatori de lemn şi lasă să se înţeleagă că ar exista un fel de trafic de influenţă la nivelul preşedintelui. Acest lucru este deopotrivă surprinzător şi fals. Am verificat la nivelul Administraţiei Prezidenţiale şi nu a existat nicio discuţie nici cu lobby-işti, nici măcar cu foşti colegi din PNL pe această temă”, a declarat preşedintele la aeroportul Henri Coandă.

Iohannis a anunţat că a cerut joi dimineaţă directorului SRI, Eduard Hellvig, să cerceteze cu maximă seriozitate afirmaţiile prim-ministrului şi a precizat că, dacă acestea nu se confirmă, premierul va răspunde pentru acuzaţiile aduse.

“Nu a existat niciun indiciu că cineva ar fi intervenit pentru această chestiune, la mine oricum nu şi nici la nivelul Administraţiei Prezidenţiale. În consecinţă, luând act de declaraţiile prim-ministrului, am rugat organele abilitate să verifice de ce fel de informaţii dispunea prim-ministrul, dacă ele se confirmă sau nu. Dacă se confirmă, să se ia evident de urgenţă măsurile care se impun, dar dacă nu se confirmă, atunci prim-ministru va răspunde pentru aceste afirmaţii. Astfel de afirmaţii de insinuare a unui trafic de influenţă la nivelul preşedintelui nu pot fi clasificate ca simple afirmaţii prin care vrea să pară interesant la televizor. Sunt mult mai grave şi vor fi tratate ca atare. Sper ca această scăpare să nu indice o revenire la logica din campania electorală promovată atunci de candidatul Ponta şi care a fost la un nivel inacceptabil de jos. În această dimineaţă am avut o discuţie deocamdată telefonică cu directorul SRI şi l-am rugat foarte oficial să analizeze şi să cerceteze cu maximă exigenţă şi seriozitate aceste afirmaţii”, a adăugat preşedintele, precizând că nu a vorbit până acum cu premierul.

Şeful statului a spus că a cerut încă de miercuri seară Departamentului Juridic al Administraţiei Prezidenţiale să verifice care este încadrarea unor astfel de afirmaţii, anunță AGERPRES. Premierul Victor Ponta a declarat miercuri seara că mai mulţi politicieni liberali au avut întâlniri în “calitate oficială şi privată” cu reprezentanţii firmei austriece Schweighofer şi că au dezinformat Administraţia Prezidenţială pe tema Codului Silvic.

“Impresia mea personală, poate greşesc, e că preşedintele a retrimis legea la Parlament pe baza unor informaţii pe care le-a primit de la nişte “binevoitori”, în special nişte binevoitori liberali pe care îi vedeţi zilele acestea luptându-se cu dinţii pentru interesele Schweighofer, interese care din punctul meu de vedere sunt strict private. Vorbesc de oameni politici de la PNL care alături de noi au făcut acel proiect de Cod Silvic şi acum luptă cu tot ce pot ca să nu se adopte şi să nu se pună această limită, să nu se ia măsuri concrete. Evident că au nişte interese care sunt strict private. Eu nu pot să fac încadrări juridice dar sunt absolut convins că doamnele şi domnii pe care îi vedeţi luptându-se la televizor au avut întâlniri în calitate oficială şi privată cu reprezentanţii Schweighofer”, a spus Ponta la B1TV.

Ponta a afirmat că are informaţii despre asemenea întâlniri întrucât în calitate de prim ministru trebuie să se informeze foarte bine “întotdeauna când apare o situaţie de criză”.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE