Home Eveniment Detalii cutremurătoare în cazul militarilor români morți în misiune în Afganistan

Sursa Foto: MApN

Informații cutremurătoare ies la iveală în cazul celor doi militari români care și-au pierdut viața sâmbătă dimineață în Afganistan.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, militarii români îi instruiau, într-o bază de pregatire din apropierea localităţii Kandahar, pe poliţiştii afgani, când persoane purtând uniforma forţelor de securitate afgane au deschis focul asupra lor.

Militarii români au acţionat conform procedurilor din teatrul de operaţii: au ripostat cu foc, ucigându-i pe agresori şi au asigurat zona, spun cei de la MApN.

În schimbul de focuri, care a durat 3-4 minute, trei militari români au fost răniţi. După primirea primului ajutor, răniţii au fost evacuaţi la cel mai apropiat spital. Din nefericite, doi dintre ei au decedat.

Pentru tot sacrificiul lor, românii sunt cei mai prost plătiţi militari NATO. De atât de multe ori, rămâne aceeaşi întrebare: Se merită? Citeşte mai multe aici: EXCLUSIV: Câţi bani câştigă militarii români care îşi riscă viaţa în Afganistan. Mesaje disperate ale rudelor celor morţi

Al treilea militar a fost evacuat, astăzi, de la ora 10.30, la un spital militar american din Germania şi se află în stare stabilă.

În urma incidentului, celor trei militari de la forţele pentru operaţii speciale, care au fost răniți, li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat. Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian şi sergentul Vizireanu Adrian nu au supravieţuit, iar starea militarului rănit este stabilă și urmează să fie transferat la un spital din Germania, arată un comunicat al MApN.

Adrian Vizireanu a fost arbitru de fotbal timp de 17 ani, din 1997, a anunțat Comisia Centrală a Arbitrilor, într-un mesaj de condoleanțe postat pe site-ul său.

Comisia Centrală a Arbitrilor a primit cu durere vestea că Adrian Vizireanu s-a stins din viață, la vârsta de 36 de ani, în Afganistan, în timpul executării unei misiuni de instruire a polițiștilor afgani. Adrian Vizireanu și-a început cariera de arbitru în anul 1997 și a făcut parte din lotul pentru Liga 3 în perioada 2005-2014. A condus 80 de jocuri în al treilea eșalon și peste 250 de partide de juniori. Transmitem condoleanțele noastre familiei sergentului Adrian Vizireanu și familiei plutonierului Iulian Dumitrescu, stins și el din viață în cadrul aceleiași misiuni, se arată în mesajul CCA.

Sursa foto: Comisia Centrală a Arbitrilor

Sursa foto: Comisia Centrală a Arbitrilor

Președintele Klaus Iohannis a postat pe contul său de Facebook un mesaj de condoleanțe adresat familiilor militarilor decedaţi.

Am primit cu durere vestea încetării din viață a celor doi militari români căzuți la datorie astăzi, în Afganistan. Militarii noștri și-au servit țara cu devotament și curaj și vor rămâne veșnic în amintirea mea și a poporului român. În aceste momente de tristețe, transmit sincere condoleanțe familiilor îndoliate. Militarului rănit în aceeași misiune îi urez însănătoșire grabnică și să se întoarcă cu bine acasă, a scris Iohannis.

Fostul ministru al Apărării, Mircea Duşa, a atras atenția că incidentul în urma căruia au murit soldații români reprezintă o premieră tristă.

“Incidentele astea, până acum, s-au întâmplat ca urmare a exploziei unui dispozitiv improvizat. De această dată a fost un eveniment de alt gen şi sigur Ministerul Apărării va face precizările de rigoare”, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, Mircea Duşa.

Întrebat la ce se referă exact atunci când afirmă că “a fost un eveniment de alt gen”, el a spus: “Las totuşi să facă precizările Ministerul Apărării”, conform sursei citate.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE