Home Extern Doi români aproape au ucis o italiancă pentru a-i fura câinele

romani italia

O femeie din Roma a fost bătută crunt de doi români doar pentru a putea să îi fure acesteia câinele. Scena șocantă a avut loc într-o zonă periferică a capitalei Italiei, iar cei doi atacatori au fost identificați cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de luat vederi.

Potrivit anchetatorilor, citați de Secolo d’Italia, cei doi bărbați fac parte dintr-un grup specializat în traficul cu câini de rasă, “afacere” de pe urmă căreia se câștigă zeci și sute de mii de euro.

Audiată de către autorități, italianca, în vârstă de 45 de ani, a povestit că era la plimbare cu puiul de labrador pe care puseseră ochii atacatorii, moment în care cei doi români, înarmați cu niște bastoane, au încolțit-o și au vrut să îi ia animalul.

LABRADOR

Sursa foto: Arhivă

Femeia a încercat să se apare, iar ei au lovit-o cu bestialitate, până când victima nu s-a mai putut ridica de la pământ. Abia după ce au văzut că femeia este inertă, i-au luat câinele și au fugit.

Unul dintre români a fost arestat

Potrivit unor surse judiciare, unul dintre cei doi români a fost deja arestat, iar acum anchetatorii încearcă să dea de urma întregii grupări care se ocupă cu traficul de câini de rasă.

Specialiștii spun că un pui de labrador cu pedigree, adică exact de genul celui furat de cei doi români, ajunge pe piața neagră la 2.000 de euro, iar mulți imigranți din Europa de Est au făcut din asta o adevărată afacere.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE