Home Politică Epopeea votului pentru Șova ajunge din nou la CCR

Curtea Constituţională a României va discuta în 24 iunie noua sesizare a PNL referitoare la reluarea votului la Senat în cazul cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova.

Iar în acest context, Curtea Constituţională solicită conducerii Senatului formularea unui punct de vedere în privința votului din 2 iunie.

Vă adresăm rugămintea de a ne comunica punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului până la data de 17 iunie, ţinând seama de faptul că dezbaterile Curţii Constituţionale vor avea loc la data de 24 iunie. – , se arată în documentul trimis de CCR, citat de AGERPRES.

Liberalii contestă faptul că votul a fost reluat și nu reinterpretat. În 8 iunie, liberalul Cătălin Boboc a anunţat că senatorii PNL au atacat la CCR hotărârea Camerei Superioare a Parlamentului referitoare la reluarea votului în cazul Şova.

Am depus la Secretariatul general al Senatului, care va depune în aceeaşi zi la CCR contestaţia noastră privind hotărârea redactată săptămâna trecută în cazul cererii ministrului Justiţiei privindu-l pe senatorul Şova. Aşa cum am spus de la început, din luna martie, PSD a tratat acest subiect într-un mod abuziv. Iată că evenimentele din ultima perioadă ne lămuresc, dacă vreţi, din ce cauză domnul Ponta şi PSD au fost interesaţi să prelungească şi ar fi făcut-o în continuare dacă noi nu făceam acea presiune în sensul respectării legii. Din păcate, ei au forţat din nou regulamentul şi toate prevederile pe care noi ne bazăm, tratând cu lipsă de respect, dacă nu cu aroganţă, legislaţia din ţara asta. Aşteptăm ca membrii CCR să se pronunţe şi noi suntem încrezători că rezultatul va fi acela că prin votul repetat sau prin interpretarea votului  din prima hotărâre dată de Senat, practic, conducerea Senatului a creat un alt efect juridic. – a arătat Boboc, citat de AGERPRES

La rândul său, senatorul Marinică Dincă a explicat că, prin contestaţia depusă, PNL solicită să se respecte dispoziţiile constituţionale pe care CCR le-a invocat în decizia referitoare la hotărârea din 25 martie a Senatului.

Sesizarea depusă la Curte reiterează ceea ce a spus CCR. Constatăm, pe de o parte, că în martie PSD a călcat cu şenilele tancului Constituţia, acum o săptămână am constatat că, pe lângă Constituţie, au desfiinţat, practic, o hotărâre a CCR, au încălcat-o după bunul lor plac iar astăzi, în sesizarea adresată CCR am spus că trei dispoziţii constituţionale nu au fost respectate, legate de drepturi fundamentale. – a susţinut Dincă.

Potrivit acestuia, reluarea votului a condus la un alt rezultat decât cel inițial, iar acum CCR trebuie să decidă dacă hotărârea de a se vota din nou în loc să se reinterpreteze votul din 25 martie a fost sau nu constituțională.

Cererea ministrului Justiţiei privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului social-democrat Dan Şova a fost respinsă de Senat pe 2 iunie, după reluarea votului în urma deciziei CCR care a declarat neconstituţională hotărârea Camerei Superioare a Parlamentului privind votul exprimat în 25 martie în acest caz.

DNA a cerut reţinerea şi arestarea lui Şova într-un dosar privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari. Procurorii susţin că Şova ar fi depus documente false la dosar, pentru a încerca să scape de anchetă. Mai mult, tot în acest scop, Şova ar fi încercat să distrugă hardurile calculatoarelor firmei sale de avocatură. Iar acum 10 zile , acuzațiile au fost extinse pentru fals în înscrisuri, evaziune fiscală și spălare de bani.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE