Home Eveniment Explicația tăcerii MAI. De ce se ascunde Gabriel Oprea în scandalul polițistului...

Ministerul Afacerilor Interne a reacționat duminică, la cinci zile după accidentul în care polițistul Bogdan Gigină și-a pierdut viața, la acuzațiile care îi sunt aduse lui Gabriel Oprea.

Biroul de presă al MAI refuză să comenteze afirmațiile făcute în ultimele zile în spațiul public și anunță că nici Gabriel Oprea nu va da explicații.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a deschis, la data de 20 octombrie a.c., o anchetă în care se fac cercetări privind cauzele și împrejurările producerii accidentului. Potrivit prevederilor Codului de Procedură Penală, privind Competenţa Procurorului, „procurorul conduce şi controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare şi a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege”. Conform prevederilor legale, MAI şi reprezentanții săi, inclusiv ministrul afacerilor interne, nu pot face declarații publice sau prezenta detalii pe acest subiect înainte de finalizarea anchetei. Ministerul Afacerilor Interne respectă întocmai prevederile legale și acordă sprijin activ tuturor instituţiilor abilitate să soluţioneze această cauză, se arată în comunicatul MAI.

Citește și: Președintele Klaus Iohannis cere lămuriri în cazul polițistului mort în coloana lui Oprea

Bogdan Cosmin Gigină, în vârstă de 28 de ani, de la Brigada Rutieră a Poliției Capitalei a murit marți seară, în urma unui accident care a avut loc pe bulevardul Știrbei Vodă. Polițistul a căzut cu motocicleta pe care o conducea într-o groapă semnalizată, creată de muncitorii unei firme care efectua lucrări la carosabil.

Medicii au încercat să îl stabilizeze pe ofițerul de la Rutieră, însă acesta a decedat la Spitalul Universitar din București.

Inițial, poliția a susținut că acesta avea misiunea de a fluidiza traficul, însă ulterior a recunoscut că Gigină făcea parte din dispozitivul coloanei oficiale care îl transporta pe vicepremierul Gabriel Oprea.

Decesul tânărului polițist a declanșat un scandal uriaș, Oprea fiind acuzat că nici măcar nu a oprit la locul accidentului. Ulterior, mai mulți polițiști au dezvăluit că acesta dispune de echipajele de poliție conform intereselor personale, la fiecare ieșire în trafic, inclusiv când merge la restaurant.
Tu ce crezi? Votează în cadrul sondajului nostru: Ar trebui să își dea demisia Gabriel Oprea?

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE