Home Social FOTO: Scrisoare pentru inspectorii ANAF. Ce îi roagă un comerciant pe cei...

Sursa Foto: observator.ro

Un comerciant de pe litoral găsit cu nereguli la o verificare a ANAF-ului a încercat să îi îmbuneze pe inspectori cu o scrisoare în care îi ruga să nu îl nenorocească.

Pe un caiet lăsat strategic pe o masă din apropierea inspectorilor antifraudă aflați în control pe litoral, un reprezentat al unei firme verificate le-a transmis acestora o rugăminte: să închidă cumva ochii la cei 25.000 de lei pe care nu i-au înregistrat în casa de marcat în acea zi și să îi dea doar un avertisment, fără să îi suspende activitatea.

 

 

Un argument forte al antreprenorului este faptul că are 24 de angajați și a mai fost deja amendat de încă trei ori, riscând acum suspendarea.

Mesajul destinat inspectorilor a fost postat și de ANAF pe pagina de Facebook.

sursă foto: facebook

sursă foto: facebook

Fotografia cu mesajul este însoțită și de răspunsul sec al inspectorilor Fiscului.

Citind aceste rânduri, ne-am gândit la acei contribuabili onești care au tot 24 de angajați cărora le “asigură” pâinea și care plătesc și ei destule taxe la stat. Acestor antreprenori corecți vrem să le transmitem un singur lucru:

“Vă asigurăm că vom aplica legea cu strictețe și vom păstra același ritm al controalelor până când vom reuși, atât cât ne stă în putință, să asigurăm acel mediu concurențial onest pe care voi îl meritați.” – scriu cei de la ANAF pe pagina de socializare

Doar weekend-ul trecut, inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală au aplicat pe litoral sancțiuni de aproape 700 de mii de lei și au confiscat marfă în valoare de aproape 13.000 de lei.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE