Home Eveniment Gabriel Oprea, prima vizită la DNA. Nu mai are coloană oficială, “doar”...

Sursa Foto: Digi24

Gabriel Oprea, fostul vicepremier şi ministru de Interne, s-a prezentat vineri dimineaţă la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Acesta nu mai are coloană oficială, însă, a venit însoţit de doi bărbaţi care par a fi ofiţeri SPP. Aceştia s-au asigurat că şeful UNPR nu este bruscat, de la drumul la maşina condusă de un angajat, la intrarea în DNA.

Ca preşedinte de partid, acesta are dreptul să fie păzit gratuit de către ofiţeri SPP, după ce Parlamentul a adoptat în decembrie 2015 o lege care aprobă modificarea unei ordonanţe de urgenţă.

La intrarea în sediul Parchetului, acesta nu a vrut să facă declaraţii. Însă, după mai puţin de o oră, a ieşit din sediul DNA cu o nouă calitate: aceea de suspect într-un dosar penal cu acuzaţii de corupţie.

Gabriel Oprea a luat la cunoştinţă că procurorii încep cercetările şi a fost înştiinţat că este acuzat de două infracţiuni de abuz în serviciu. Fostul vicepremier urmează să se mai întoarcă în faţa anchetatorilor.

“Sunt un om care întotdeauna și-a făcut datoria. Am muncit, nu mi-am luat o zi de concediu. Consider că este nedrept. (…) Vreau să se afle adevărul cât mai repede. Sunt nevinovat și mă voi prezenta în fața procurorilor ori de câte ori voi fi chemat”, a spus Oprea.

Gabriel Oprea se prevalează de ordine interne mai vechi, potrivit cărora ar fi avut dreptul la deplasări însoţite de echipaje de poliţie.

“Înainte de 2000 exista o prevedere pentru miniştrii de Interne, care le dădea dreptul la un echipaj de însoţire.La fel şi pentru procurorul general, se prevedea ca pentru situaţii deosebite are dreoptul la însoţire.Vreau să fiu cercetat de justiţia română şi mă declar nevinovat”, a spus acesta la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie

Ce spune DNA despre vizita fostului vicepremier Gabriel Oprea

După ce Gabriel Oprea a părăsit sediul instituţiei, procurorii au emis un comunicat de presă. Îl redăm integral:

Luând cunoștință de rezultatele supunerii la vot, de către plenul Senatului, la data de 3 februarie 2016, a cererii transmise de D.N.A (cerere de încuviințare a urmării penale), procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de OPREA GABRIEL, în prezent senator în Parlamentul României, care a îndeplinit funcțiile de viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, pentru infracțiunile de:
– abuz în serviciu constând în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere
– abuz în serviciu constând în încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a beneficiat, în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliției rutiere

Detalii referitoare la starea de fapt se regăsesc în comunicatul nr. 54/VIII/3 din data de 25 ianuarie 2016.  Suspectului OPREA GABRIEL i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Acuzaţiile DNA şi cele 1607 drumuri cu coloană oficială

DNA a cerut aviz pentru începerea urmării penale pentru două infracţiuni de abuz în serviciu, constând în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere. Gabriel Oprea s-a declarat nevinovat, se consideră victimă colaterală, în lupta pentru putere și a spus că este de datoria procurorilor să investigheze.

Cu antemergător și girofaruri, Oprea se plimba în fiecare zi, în București sau în teritoriu. DNA dă și un exemplu. Doar în perioada 2 ianuarie – 21 octombrie 2015, s-au realizat 1607 misiuni de însoțire a deplasărilor efectuate de ministrul de Interne pe raza municipiului București, adică, de trei ori mai mult de cât a avut nevoie președintele României, care beneficiază de coloană oficială prin lege.

În seara în care polițistul Bogdan Gigină, cel care îi deschidea calea de pe motocicletă, a căzut în groapă și a murit, Gabriel Oprea avea după el un adevărat detașament de agenți și ofițeri de poliție. 27 de oameni ai legii au fost pe traseul său, pentru a se asigura că ministrul de Interne nu așteaptă nici măcar o secundă în trafic.

Cercetările DNA au scos la iveală că erau polițiști special desemnați pentru a-l servi exclusiv pe ministrul de la acea vreme. Aceștia îl însoțeau și de cinci ori pe zi, în drumurile lui acasă, la minister, la Guvern, la partid, la întâlniri private sau la restaurant.

Polițiștii care aveau misiunea de a-l însoți pe Oprea conduceau și cu 120 de kilometri pe oră, în București, fără a exista un eveniment de urgență pentru care ministrul să aibă nevoie de astfel de coloane oficiale. Mai mult chiar, anunță DNA, la un moment dat, șefii polițiștilor i-ar fi atras atenția ministrului și i-ar fi propus să renunțe măcar la deplasările cu antemergător în interes personal, însă, Gabriel Oprea nu ar fi fost de acord să renunțe la polițiști.

Agenții care serveau interesele private ale lui Gabriel Oprea, așa cum arată DNA, ar fi ajuns să lucreze în ture pentru demnitar. În fiecare zi, erau câte doi polițiști pe fiecare segment și încă unul de rezervă.

Parchetul mai verifică și condițiile în care Oprea, ca ministru de Interne, a încheiat un protocol cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care procurorul general Tiberiu Niţu ar fi beneficiat, în mod nelegal, de însoţirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale Poliţiei Rutiere.

Procurorul General al României şi-a dat marţi demisia şi şi-a motivat gestul într-un comunicat de presă. 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE