Home Extern GALERIE FOTO: Alertă de atac cu antrax într-o moschee din Bruxelles

Sursa Foto: francetvinfo.fr

O alertă de atac cu antrax a fost declanșată la Marea Moschee din Bruxelles, iar 11 persoane au fost trimise la decontaminare, după ce au desfăcut mai multe plicuri ce conțineau un praf alb. Printre cei 11 oameni se află și doi polițiști. Însă, toți sunt în afara oricărui pericol.

Potrivit purtătorului de cuvânt al pompierilor din Bruxelles, plicurile au fost primite joi dimineața, iar imamul moscheii a sunat la autorități, deoarece coletul i s-a părut suspect și i-a fost frică să îl deschidă.

Mai multe plicuri ce conțin o pulbere albă a cărei natură nu a fost determinată, au ajuns la Marea Moschee din parcul Cinquantenaire. Luăm toate măsurile de prevenire în cazul în care ar fi antrax, dar este o măsură de precauție. Nu există absolut nici un pericol pentru nimeni, a declarat Pierre Meys, purtătorul de cuvânt al pompierilor din Bruxelles, citat de Le Libre.

Marea Moschee, administrată de Arabia Saudită, se află foarte aproape de sediul Consiliului European.

antrax 2

sursă foto: lalibre.be

antrax 3

sursă foto: lalibre.be

antrax 4

sursă foto: lalibre.be

Și alte moschei din regiunea Bruxelles au primit amenințări în ultimele zile, inclusiv una din Molenbeck, districtul unde forțele de ordine belgiene fac descinderi peste descinderi în căutarea unor jihadiști care prezintă un potențial ridicat de risc.

Printre ei și Salah Abdeslam, cel care a reușit să scape după atentatele din 13 noiembrie de la Paris, atentate soldate cu moartea a 130 de persoane și peste 350 de răniți.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE