Home Politică Gorghiu insistă: vrea tinerii la vot de la 16 ani

Sursa Foto: Facebook

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu reia tema scăderii vârstei pentru participarea la vot, subiect pe care l-a lansat în weekend, într-o conferinţă de presă la Galaţi. De această dată Gorghiu s-a hotărât şi asupra vârstei de la care tinerii să poată vota: 16 ani, aşa cum propunea şi UNPR.

La 16 ani, un tânăr din România are dreptul legal să se căsătorească și să se angajeze. Tot începând cu 16 ani, un tânăr poate răspunde penal pentru faptele sale. Vârsta de 16 ani vine cu drepturi și obligații egale cu ale unui adult, cu o excepție: dreptul la vot. Aceasta este, în opinia mea, o inechitate pe care ar trebui să o eliminăm, dacă vrem să fim corecți față de generația tânără, dar și să o responsabilizăm. Scăderea vârstei legale de vot este o temă de gândire pentru societatea noastră și pentru clasa politică, o temă pe care PNL a mai ridicat-o anterior, în comisia de revizuire a Constituției, scrie Gorghiu pe pagina sa de Facebook.

Gorghiu declara sâmbătă că va propune discutarea subiectului chiar şi în Comisia de unificare a partidului.

“Eu chiar cred că este nevoie în România să ne gândim să scădem această vârstă de vot, poate nu la 16, putem chiar la 17 ani. Este o discuţie care se face în alte state europene. Există un raport foarte interesant al Adunării Parlamentarilor pe lângă Consiliul Europei care agreează scăderea şi încurajează scăderea vârstei de vot. Şi, dacă la noi tinerii la 16 ani muncesc, plătesc taxe, se căsătoresc, de ce nu ar putea să aibă şi acest drept de vot? Mi-e teamă însă că PSD s-ar opune la o asemenea modificare tocmai pentru că ştiţi că atunci când nu e electoratul tău îl pedepseşti, ca şi în diaspora, pentru că oamenii din diaspora au avut o anumită opţiune politică, alta decât Victor Ponta la alegerile prezidenţiale, acum este sfidat şi ignorat. Chiar o să discut în comisia noastră de unificare această idee să văd ce reacţii vom obţine”, a spus Gorghiu.

Inițiativa de reducere a vârstei de la care românii pot vota aparține UNPR, care a susținut să fie chemați la urne tinerii care au împlinit 16 ani. Gorghiu a ținut să precizeze că demersul său nu își dorește să determine UNPR să renunţe la susţinerea PSD şi să facă majoritate cu PNL în Parlament.

“Dacă sugeraţi cumva că aş putea fi de acord cu o propunere pentru a îndulci poziţia UNPR ca să renunţe la susţinerea PSD, vă înşelaţi. Tocmai spuneam că, acum doi ani, în Comisia de revizuire a Constituţiei, PNL a avut această propunere. Nu am rediscutat-o pentru că ştiţi foarte bine că lucrările comisiei sunt blocate de PSD. Şi oricum vă mărturisesc că nu m-aş mai aşeza la masă cu unul care nu e în stare să respecte Constituţia, să nu organizeze alegeri, să nu îngrădească dreptul de vot şi multe alte cele”, a susţinut Gorghiu.

Alina Gorghiu a susținut și în 2013 reducerea vârstei de la care se poate vota, dar propunerea a fost respinsă la acea vreme de Comisia pentru Revizuirea Constituției. Ideea a fost susținută de mai mulți politicieni, printre care Cristian Preda sau Andrei Tinu, la acea vreme secretar executiv TSD.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei s-a pronunțat în 2011 în favoarea coborârii la 16 ani a vârstei minime pentru dreptul de vot în cele 47 de state membre ale organizației.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE