Home Politică Guvernul a abrogat Ordonanţa privind modificarea Codurilor Penale

Guvernul a adoptat, în şedinţa extraordinară de duminică, tot prin ordonanţă de urgenţă, abrogarea ordonanţei prin care ar fi urmat să fie modificat Codul Penal.

Astăzi, în cadrul ședinței de Guvern s-a aprobat proiectul de Ordonanță de Urgență pentru abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi al Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală – a anunţat Executivul.

De asemenea, potrivit unor surse citate de Antena 3, premierul Sorin Grindeanu i-a cerut Ministrului Justiţiei, Florin Iordache, să îşi facă o evaluare a activităţii, pe care să o prezinte apoi la cabinetul primului ministru.

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a cerut ca în perioada imediat următoare Ministerul Justiției să demareze de urgență dezbateri publice cu toate partidele politice și cu societatea civilă pe tema subiectelor din ordonanța care a fost abrogată astăzi. Totodata, premierul a solicitat ministerului de resort parcurgerea tuturor etapelor pentru a avea un proiect de lege care care să pună în acord deciziile Curții Constituționale, Directivele europene, Codul Penal și Codul de Procedură Penală, în vederea dezbaterii acestuia în Parlament – se mai arată în comunicatul Guvernului.

Noua ordonanţă a fost deja publicată în Monitorul Oficial.

Ce conţine Ordonanţa 14, care abrogă Ordonanţa 13

Ordonanţa de urgenţă a fost adoptată “având în vedere faptul că, de la publicarea în Monitorul Oficial (…) din 1 februarie 2017 a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/ 2017 (…) şi până în prezent au existat foarte multe reacţii, nu numai în ceea ce priveşte fondul actului normativ, dar şi în ceea ce priveşte modalitatea de adoptare a acestuia”, arată Agerpres.

De asemenea, OUG de abrogare a fost adoptată având în vedere faptul că aceste reacţii vin atât din partea instituţiilor sistemului judiciar – Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public, cât şi din partea altor autorităţi ale statului – Preşedintele României, Avocatul Poporului.

În OUG se mai spune că actul normativ menţionat “a suscitat un real interes în rândul cetăţenilor României, aceştia înţelegând să se implice activ nu numai prin participarea la dezbaterea publică efectuată în perioada prealabilă adoptării lui, dar şi prin susţinerea ideilor în cadrul unor manifestări publice care au fost prezente pe întreg teritoriul ţării şi în unele oraşe din străinătate”.

De asemenea, potrivit actului normativ, s-a observat că “puternica reacţie a cetăţenilor români a vizat în special insuficienta dezbatere a soluţiilor de interes pentru întreaga comunitate, solicitând, pe cale de consecinţă, o dezbatere mai amplă a soluţiilor în cadrul Parlamentului”.

OUG a fost aprobată şi constatându-se că, “în acest moment, pe fondul tensiunilor create ca urmare a adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/ 2017 există un pericol real de dezbinare a societăţii, în contextul general de neînţelegere, cu consecinţe asupra climatului general de stabilitate a societăţii şi recunoscând şi respectând în egală măsură exercitarea democraţiei în toate formele sale”.

În actul normativ se mai spune că s-a observat că “tensiunile existente pot fi înlăturate prin abrogarea expresă şi imediată a acelor texte care au suscitat reacţiile masive menţionate, ceea ce presupune, din punct de vedere tehnic, o intervenţie expresă asupra textelor din Codul de procedură penală care intraseră deja în vigoare, astfel încât acestea să revină la forma avută înainte de adoptarea ordonanţei menţionate, urmând ca ele să se aplice, din nou, ţinându-se seama de deciziile Curţii Constituţionale nr. 586/2016 şi nr. 614/2016”.

În OUG se mai afirmă că s-a apreciat că “doar o abrogare expresă şi de urgenţă a textelor, în special cele privind Codul penal, intens criticate, este de natură a readuce starea de echilibru în societatea românească şi de a permite reinstalarea unui dialog constant şi constructiv”.

OUG adoptată duminică de Executiv intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Ordonanţa de urgenţă este semnată de premierul Sorin Grindeanu şi contrasemnată de ministrul Justiţiei, Florin Iordache, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, şi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, anunţă Agerpres.

În aceeaşi întâlnire, guvernul a adoptat desecretizarea stenogramelor de la şedinţele în care au fost făcute ultimele modificări ale Codului Penal, prin ordonanţă de urgenţă. Este vorba atât despre ordonanţa adoptată miercuri de guvernul Grindeanu, cât şi de cea adoptată de guvernul Cioloş, anul trecut.

Citeşte mai multe despre acest subiect: STENOGRAME Ce s-a discutat în guvernele Grindeanu şi Cioloş despre modificarea Codului Penal prin ordonanţe

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE