Home Politică Socrul lui Ponta, numit vicepreședinte peste Autoritatea de Audit din Curtea de...

Sursa Foto: nasul.tv

Senatorul PSD Ilie Sârbu, socrul premierului Victor Ponta, a fost numit de Parlament vicepreședinte la Curtea de Conturi.

Senatorii şi deputaţii au aprobat cu 290 de voturi “pentru” şi 108 “împotrivă” hotărârea prin care este numit Ilie Sârbu consilier al Curţii de Conturi și vicepreşedinte al Autorităţii de Audit, ca urmare a vacantării funcţiei deţinute de Ioan Anton.

Nominalizarea senatorului PSD a fost criticată îndelung de liberali care, prin vocea copreședintelui Alina Gorghiu, au anunțat că numirea lui Sârbu în această funcție va fi atacată la Curtea Constituțională.

Cu privire la numirea lui Ilie Sârbu la Curtea de Conturi vreau să precizez că eu cred că este totuşi momentul în care domnul Dragnea şi PSD să se gândescă la alt candidat, cred că ar trebui să aibă înţelepciunea să facă o altă propunere şi să vină cu o persoană pregătită şi cu experienţă, asupra căreia să nu planeze suspiciuni. Dacă nu va înţelege că la Curtea de Conturi este nevoie de o personaă cu bună reputaţie şi că, în opinia fiecăruia de bun simţ, este că ar exista cel puţin o incompatibilitate morală între calitatea de urmărit penal şi cea de membru al Curţii de Conturi, atunci îi informez pe cei de la PSD că vom vota împotriva acestei numiri şi o vom contesta la CCR, dacă până la urmă se va face, a declarat Alina Gorghiu, atunci când PSD a anunțat nominalizarea socrului premierului pentru funcția de la Curtea de Conturi

Ilie Sârbu este încă urmărit penal într-un dosar disjuns din cel al despăgubirilor ilegale de păduri în care au fost trimişi în judecată Viorel Hrebenciuc, fiul său Andrei, Ioan Adam, Tudor Chiuariu, Paltin Sturdza şi alţii.

Dosarul vizează retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure în baza unor decizii ilegale ale unor judecători, cu implicarea unor parlamentari, pentru obţinerea ilegală a unor sume mari de bani. Prejudiciul adus Romsilva este de aproape 304 milioane de euro.

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE