Home Lifestyle Imaginile FANTASTICE te fac să-ţi doreşti să fii acolo! Cel mai frumos...

Imagini din dronă suprind spectaculozitatea incredibilă a celui mai frumos drum din România. Este vorba despre recent deschisa şosea numită şi Drumului Regelui sau Transalpina.

Cărarea prin munţi, proaspăt afsaltată, pare a fi desenată. Cel mai înalt drum, şerpuit pe marginea unor văi adânci, îţi taie respiraţia. Altitudinea maximă până la care se poate ajunge cu maşina este de 2.145 de metri, în Pasul Urdele.

Transalpina străbate trei judeţe: Gorj, Vâlcea şi Alba. Are o distanţă de 148 de kilometri, poate fi parcursă în trei-patru ore şi a fost redeschisă de câteva zile, după ce lucrările de asfaltare au fost în sfârşit finalizate. Turiştii ar fi trebuit să se bucure de acest tărăm magnific încă din 2012, dar lucrările au fost oprite, după ce firma care câştigase licitaţia pentru modernizarea drumului DN 67C a intrat în faliment.

Şoseaua care leagă Gorjul de Ardeal, peste munţi, a mai fost numită şi Drumul Regelui pentru că acea cărare construită iniţial în timpul romanilor a fost modernizată de către regele Carol al II-lea. La deschiderea lui, regele şi-a luat familia şi a parcurs traseul Novaci – Săliştea în opt ore.

Cei care nu au ajuns încă pe Transalpina şi se vor îndrăgosti de imaginile publicate pe internet de bloggerul Răzvan Baciu, filmate din dronă, trebuie să ştie că circulaţia rutieră este permisă într-un anumit interval orar, mai exact între orele 7:00 şi 19:00. Circulaţia maşinilor mai grele de 3,5 tone este deocamdată interzisă şi, atenţie, cei care pleacă pe Transalpina nu trebuie să se simtă ca pe o autostradă. Traseul şerpuit este periculos, astfel că indicatoarele rutiere arată o limită maximă a vitezei de 30 de kilometri pe oră. Nu vă întristaţi, veţi putea savura în tihnă peisajul.

Oricine are poveşti frumoase despre experienţa pe cel mai frumos drum din România şi vrea să le transforme într-o ştire ne poate trimite informaţii, fotografii şi imagini la email redactie@reteauadestiri.ro

Sursa video: Răzvan Baciu via Youtube

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE