Home Social Copilă de 13 ani, abuzată sexual de cel care trebuia să aibă...

Sursa Foto: ziare.com

O fată în vârstă de 13 ani, dată în plasament la o familie din comuna Muntenii de Jos, județul Vaslui, a fost supusă la perversiuni sexuale de soţul femeii care avea grijă de copilă.

Fata fusese scoasă din familia naturală în urmă cu doi ani din cauză că era victimă a abuzurilor şi dată în grija unui asistent maternal profesionist, o femeie în vârstă de 54 de ani. Aici a dat însă peste un monstru. Soțul femeii, în vârstă de 57 de ani, este bănuit că a abuzat frecvent de copila de 13 ani.

Potrivit celor de la Protecţia Copilului Vaslui, femeia a observat că este ceva în neregulă cu fetiţa, care devenise introvertită şi dădea semne de depresie, motiv pentru care a dus-o la psiholog, unde copila a dezvăluit că era abuzată sexual de soțul asistentei maternale.

Asistentul maternal a procedat corect venind foarte repede şi spunând ce s-a întâmplat, mergând la psiholog cu copilul şi determinându-l să povestească tot. Am sesizat poliţia, care urmează să ia măsurile legale în acest caz. Fetiţa va beneficia de tot sprijinul nostru, urmând să beneficieze de consiliere psihologică. – a declarat directorul DGASPC Vaslui, Ionel Armeanu Ştefănică, citat de AGERPRES

Cei de la Protecția Copilului au depus o plângere la IPJ Vaslui, iar bărbatul acuzat că a abuzat-o pe fetiță este cercetat acum de polițiști.

La IPJ Vaslui a fost primită o sesizare de la reprezentanţii DGASPC cu privire la faptul că o minor în vârstă de 13 ani, care beneficiază de o măsură de protecţie socială ar fi fost victima unei infracţiuni la viaţa sexuală. În prezent se efectuează cercetări cu privire la aspectele sesizate.- purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub

Reprezentanţii Protecției Copilului au precizat că, în urma celor întâmplate, asistenta maternală la care a fost fetița în plasament a demisionat din funcţie.

Asistenta maternală lucrează în sistem din 2008 și nu a avut niciodată probleme. A mai crescut frați gemeni, care au fost reintegrați în familia naturală și cu care ține legătura și acum.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE