Home Eveniment Întâlnire Udrea – Cocoș. Unde s-au văzut cei doi foști soți

Sursa Foto: jurnalul.ro

Aglomerație de personalități marți la Curtea Supremă unde se judecă dosarele în care sunt implicați Elena Udrea, Alina Bica, Dorin Cocoș sau Sebastian Ghiță.

Elena Udrea s-a întâlnit cu fostul său soț, Dorin Cocoș și cu fiul acestuia, Alin. Deși nu au voie să comunice din cauza controlului judiciciar cei trei s-au îmbrățișat, s-au sărutat și chiar au schimbat câteva amabilități.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul “Gala Bute”, fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de ministerul Turismul pe care Udrea îl conducea.

La rândul său, Dorin Cocoș este acuzat de trafic de influență și dare de mită, iar fiul acestuia, Alin, de complicitate la trafic de influență și complicitate la dare de mită în dosarul retrocedărilor ANRP în care este implicată fosta șefă a DIICOT, Alina Bica. În dosarul ANRP, Bica este acuzată de luare de mită, abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului. Și Adriean Videanu este judecat în acest dosar, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu.

Un alt dosar aflat pe masa judecătorilor de la Curtea Supremă și care are termen marți este cel în care Sebastian Ghiță este acuzat că a dat mită o vilă fostului primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu.

Potrivit DNA, în 2013, Bădescu, în calitate de primar al Ploieștiului și ordonator principal de credite, instigat de Sebastian Ghiță, a acordat ilegal clubului sportiv Asesoft Ploiești o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 lei. Bani pentru care ar fi primit cadou o casă de la parlamentar.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE