Home Politică Iohannis vrea Legea votului prin corespondență până la iarnă

Sursa Foto: Facebook

Președintele Klaus Iohannis a dat timp parlamentarilor să adopte Legea votului prin corespondență până la sfârșitul actualei sesiuni. Șeful statului a anunțat că urmărește cu interes subiectul.

Încă de la începutul anului, după consultările pe care le-am avut aici, la Cotroceni, partidele politice s-au angajat să introducă votul prin corespondenţă. Sper ca, până la finalul acestei sesiuni parlamentare, să îşi onoreze promisiunea şi vă asigur că urmăresc subiectul cu foarte multă atenţie, a declarat Klaus Iohannis, citat de AGERPRES

Președintele României a subliniat că asigurarea condiţiilor pentru exercitarea dreptului de vot al românilor din diaspora este esenţial în contextul în care mulţi români aleg să rămână în străinătate.

A doua întrebare este ce facem pentru românii care aleg să rămână în străinătate, cum îi reprezentăm şi cum le asigurăm drepturile, cum îi menţinem conectaţi cu ţara, implicaţi şi interesaţi, cum îi sprijinim să îşi păstreze identitatea. În acest context, asigurarea condiţiilor pentru exercitarea dreptului de vot al românilor din diaspora este esenţială, a afirmat Iohannis

Legea votului prin corespondență este discutată marți de Comisia de Cod electoral, potrivit preşedintelui comisiei, Mihai Voicu, actul normativ va ajunge în două săptămâni la Senat, primul for sesizat în acest caz.

La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, declara săptămâna trecută că PSD propune ca votul prin corespondenţă să fie făcut doar pentru tipul naţional de alegeri iar procedura să fie gratuită pentru toţi cetăţenii ţării.

Am identificat 10 principii foarte importante, în acest moment, pentru ca acest proiect să treacă până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare. Votul trebuie să fie secret, nu trebuie să fie denaturat de frică sau de recompensă, trebuie să fie accesibil, adică să fie uşor de înţeles şi de realizat pentru orice cetăţean român pentru a stimula participarea la procesul decizional. Dorim ca votul prin corespondenţă să fie făcut doar pentru tipul naţional de alegeri. Votul trebuie să fie echitabil, discriminarea de orice fel trebuie să fie sancţionată prin lege iar procedura de vot prin corespondenţă trebuie să fie gratuită pentru toţi cetăţenii României. Trebuie să fie unul responsabil, securitatea operaţiunilor de vot trebuie să garanteze că toţi participanţii la acest proces îşi exprimă opţiunile conform propriei lor conştiinţe, a declarat Valeriu Zgonea.

Zgonea a mai arătat că principiile vor fi transmise Comisiei speciale parlamentare pentru modificarea legilor electorale iar mandatul său primit de la conducerea PSD este de a cere Autorităţii Electorale Permanente să elaboreze în maximum trei săptămâni acest proiect, care să fie dezbătut în comisia specială şi în Parlament.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE