Home Politică Klaus Iohannis, acuzat că a minţit în privinţa dosarelor sale penale. Reacția...

Sursa Foto: Facebook

Un document publicat vineri de Lumea Justiţiei îl contrazice pe Klaus Iohannis, care a afirmat că nu a fost niciodată urmărit penal.

Este vorba despre o adresă pe care procurorii DNA Doru Ţuluş şi Claudia Roşu i-au trimis-o jurnalistului Albin Marinescu, in 12 mai 2010.

In respectiva adresa, Ţuluş şi Roşu confirmă faptul că Iohannis a avut nu un singur dosar, ci două, care au fost conexate.

În septembrie 2009, actualul preşedinte, învinuit pe atunci, a primit scoatere de sub urmărirea penală pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile de neglijenţă în serviciu şi abuz în serviciu. De asemenea, DNA a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, în vederea continuării cercetărilor faţă de Iohannis pentru infracţiunile de evaziune fiscală în forma omisiunii, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, scrie Lumea Justiţiei.

dosar-iohannis-luju

Sursa: luju.ro

Sursa: luju.ro

Tot vineri, Elena Udrea a publicat pe contul ei de Facebook, un facsimil dintr-un document al DIICOT, datat 2009, în care se vorbeşte despre calitatea de învinuit a lui Klaus Iohannis într-un dosar declinat la acea vreme la DNA.

S-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe învinuiţii Bucşa Radu – Gabriel, Iohannis Klaus – Werner, Suciu Dorin, Nicolae Iordan, Nistor Dorin şi Braunne Stephan – Max – Johannes în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, întrucât din actele de urmărire penală efectuate au rezultate date şi indicii privind săvârşirea infracţiunilor prev de art. 215, alin. 1, 2, 3 şi 5 din C.P. şi art 248¹ C.p, se arată în documentul publicat de Elena Udrea.

captură Facebook Elena Udrea

captură Facebook Elena Udrea

Discuţia de astăzi există nu pentru că actualul Preşedinte ar fi fost vinovat, pentru că, aşa cum s-a dovedit, acuzaţiile nu s-au verificat. Ci pentru că Iohannis nu înţelege Constituţia, care vorbeşte despre drepturile cetăţeanului, cum ar fi şi cel de a fi ales. Deci, domnule Preşedinte, aţi vrea, totuşi, să vă uitaţi mai aproape la fotografia asta şi să spuneţi dacă aţi fost sau nu urmărit penal? Şi, dacă vă aduceţi aminte că aşa au stat lucrurile, cum de aţi candidat atunci sau de ce vi s-a schimbat atât de mult optica discursivă? – se întreabă Udrea.

In replică, purtătorul de cuvânt al Președinției, Mădălina Dobrovolschi, a precizat, citată de Antena 3, că președintele nu a avut calitatea de inculpat în dosarele respective, ci doar de învinuit, iar împotriva lui Klaus Iohannis nu s-a pus în mișcare niciodată o acțiune penală.

In legatură cu speculațiile vehiculate în spațiul public, precizez că sunt informatii complet false. Pentru corecta informare a opiniei publice, reiau ceea ce președintele României, domnul Klaus Iohannis, a declarat în repetate rânduri și anume că nu a fost niciodată urmărit penal. Desigur, de-a lungul anilor, au fost o serie de “oameni de bine” care au formulat diverse plângeri și sesizări împotriva domniei sale. În astfel de situatii, este obligatoriu pentru procurori sa facă verificări. În urma acestor verificări, toate aceste plângeri și sesizări au fost infirmate de procurori, ceea ce înseamna ca niciodată, în niciunul dintre cazuri, domnul Președinte nu a fost pus sub urmărire penală, este punctul de vedere al Președinției.

Joi, întrebat de jurnalişti despre acuzațiile aduse de Călin Popescu-Tăriceanu și Traian Băsescu, Klaus Iohannis a declarat joi că nu a fost niciodată, în nicio calitate, urmărit penal.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE