Home Eveniment Klaus Iohannis anunţă referendum privind graţierea şi modificarea Codului Penal

iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că va începe demersurile privind organizarea unui referendum legat de oportunitatea modificării legilor justiţiei, făcând referire la proiectul privind graţierea şi modificările Codului Penal.

Voi supune această temă dezbaterii publice. Voi începe demersurile pentru un referendum. Referendum prin care românii vor putea să se exprime şi vor putea să spună dacă sunt de acord cu aceste demersuri sau nu. Atunci când au votat, aceste teme nu s-au regăsit între temele PSD-ului, a afirmat Iohannis de la Palatul Cotroceni.

Într-un discurs susţinut la Palatul Cotroceni, Iohannis a lansat un atac dur la adresa politicienilor, comparând clasa politică de astăzi cu cea din 1859, atunci când a avut loc Mica Unire.

Ce clasă politică am avut atunci când naţiunea română a luat fiinţă şi ce clasă politică avem astăzi. Când cei care au fost aleşi să conducă ţara se ocupă, paradoxal, de alte lucruri. Atunci când a fost ales Cuza, politicienii s-au preocupat de ţară, de naţiune. Ai noştri se ocupă de graţiere, de graţierea proprie (…) În 1864, Codul penal al lui Cuza a fost primul Cod Penal care incrimina corupţia. A fost primul cod penal din România care incrimina corupţia, care făcea referire la abuzul în serviciu. Ce generaţie de politicieni am avut atunci şi ce politicieni avem astăzi. O coaliţie aleasă să ducă România spre dezvoltare se ocupă de modificarea Codului Penal. Se ocupă în mod paradoxal exact de micşorarea amenzilor pentru abuz în serviciu. Ce clasă politică am avut şi unde am ajuns… – a declarat Iohannis.

Preşedintele a luat peste picior afirmaţiile lui Liviu Dragnea privind “mineriada” şi “lovitura de stat” despre care preşedintele PSD a vorbit după protestele de duminică seara.

Oamenii indignaţi au ieşit în stradă să protesteze împotriva acestor încercări de a modifica prin Ordonaţă de Urgenţă legislaţia penală. Am auzit fel şi fel de aberaţii. Imediat după ce au ieşit oamenii în stradă, activişti agitaţi şi agitatori au fugit la televiziunile obediente să explice poporului că este o nouă mineriadă. Auzi aberaţie! Că este o nouă lovitură de stat. Cetăţenii să dea lovitură de stat? Nu, politicienii dau lovitură, dar nu de stat, ci de graţie, sistemului democratic din România. PSD şi satelitul lor ALDE au promis bunăstare românilor, au promis că vor rezolva problemele românilor, au promis salarii mai mari, pensii mai mari, şi oamenii, de bună credinţă, i-au votat. Şi când au ajuns la guvernare s-au apucat să umble la legislaţia penală, să cureţe dosarele lor, ale celor din partid, ale celor care îi sprijină. Asta i-a scos în stradă pe români. Una a fost spusă, alta începută. Nu vrea nimeni să răstoarne guvernul. Doar nu îşi imaginează cineva că a ieşit lumea în stradă pentru acest guvern. Oamenii au ieşit în stradă să îşi spună indignarea. Poate cu această ocazie, a Micii Uniri, guvernanţii să îşi dea seama că românii au dreptul la o clasă politică onestă, a mai spus Iohannis.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE