Home Politică Klaus Iohannis, prima reacţie la scandalul din sănătate

iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat, vineri, pentru prima oară în scandalul dezinfectanţilor diluaţi, după ce în ultimele zile a fost criticat dur pe reţelele sociale pentru lipsa de implicare.

Crizele repetate din sistemul sanitar dovedesc încă o dată ineficacitatea unor soluții parțiale la problemele majore existente și impun intervenția fermă din partea celor responsabili. Aștept din partea Ministerului Sănătății o analiză exactă și un plan clar de măsuri de urgență în acest caz cu privire la situația din domeniul sănătății, ca urmare a publicării listei cu spitalele în care au fost depistate probleme cu dezinfectanții, a scris Iohannis pe contul său de Facebook.

Ministerul Sănătăţii a făcut publică lista unităţilor sanitare în cadrul cărora au fost depistate probe neconforme, în urma controalelor realizate în scandalul dezinfectanţilor diluaţi.

Pe acest document sunt nu mai puţin de 50 de instituţii, unele dintre ele fiind unităţi mari, extrem de importante în sistem, cum ar fi spitalele de urgenţă din mai multe judeţe şi Bucureşti. Lista integrală o puteţi găsi aici.

Oficialii Ministerului susţin că au fost luate toate măsurile administrative perntru evitarea oricărui risc la adresa pacienţilor, respectiv suspendarea produselor dezinfectante în cauză, iar toate contractele derulate de unităţile sanitare cu firma HexiPharma sunt auditate.

Miercuri, ministrul sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, afirma că mai puțin de 5% din cele peste 3.500 de probe recoltate de la spitale au fost neconforme și 95% – conforme.

Total teste — 3.526. Sunt 3.526 de probe recoltate. Dintre acestea un procent de sub 5% au fost teste neconforme pentru diferitele produse biocide testate. Testarea s-a făcut în laboratoarele unităților sanitare, în laboratoarele DSP-urilor și în laboratoare private cu care unitățile sunt în contract. Testele de sanitație — practic se verifică pe suprafețe, pe mâini, pe obiecte modul în care procesul de curățenie se realizează în mod corespunzător, dacă produsul utilizat a avut efectul scontat în sensul distrugerii microorganismelor. În peste 95% din situații testele au fost conforme. 150 de teste au fost neconforme. Consider că pacienții noștri sunt în siguranță în acest moment, afirma Cadariu.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE