Home Politică Klaus Iohannis, discurs în fața Parlamentului

Președintele Klaus Iohannis a ajuns miercuri în plenul Parlamentului pentru a adresa un mesaj senatorilor și deputaților.

Voi merge astăzi în fața Parlamentului, ocazie cu care voi vorbi despre modul în care arată legislația în România, despre schimbările ei frecvente și cum influențează funcționarea statului și, mai ales, viața de zi cu zi a cetățenilor, a scris președintele pe Facebook, miercuri dimineața

Printre subiectele abordate de șeful statului se află și cel al imigranților în contextul în care joi are loc și o întrunire a Consiliului Suprem de Apărare a țării pe această temă, iar la jumătatea lunii octombrie se va desfășura un Consiliu European unde țara noastră va fi reprezentată de Iohannis.

Este posibilă o consultare a Parlamentului, dar nu este uzuală. Președintele României nu trebuie să ceară niciun mandat pentru a reprezenta România la Consiliul European. Este de dorit să se cunoască părerea nu numai a partidelor și a politicienilor, ci și a Parlamentului, a declarat Klaus Iohannis, la începutul săptămânii

La nivel european, discuțiile pe tema imigranților vor fi reluate pe 8 octombrie într-un nou Consiliu JAI la care vor participa miniștrii de interne din UE, după ce luni cele 28 de state nu au ajuns decât la un acord teoretic  privind repartizarea refugiaților.

La Consiliul JAI s-a votat în unanimitate realocarea celor 40.000 de imigranţi, stabiliţi din aprilie. România s-a angajat la 1.758. Apoi, lucrurile s-au mai complicat. Am fost de acord cu aproape toate punctele, mai puţin cu mandatul pe care l-am avut, acela că România nu este de acord cu cotele obligatorii pentru cei 120.000 de imigranţi. Au fost patru ţări care au susţinut acest punct de vedere: Slovacia, Cehia, România şi Letonia. Am explicat solidaritatea României cu Uniunea Europeană. La Frontex suntem locul doi ca număr de experţi, faptul că vrem să mărim contribuţia la Frontex, la Europol sau alte agenţii Europene. Cei peste 2.000 de km pe graniţă sunt apăraţi foarte bine, a arătat Gabriel Oprea, cel a reprezentat România la aceste discuții

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE