Home Politică Liberalii au adoptat regulile de integritate pentru candidații la alegeri

Consiliul Național al PNL s-a reunit vineri pentru a discuta și adopta regulile de integritate pe care trebuie să le respecte cei care candidează la alegerile de anul viitor.

După ce aceste criterii au fost adoptate, copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a recunoscut că mai mulți grei ai partidului vor rămâne în afara listelor pentru alegeri.

Nu s-a făcut acest calcul pentru că nu au fost desemnaţi toţi candidaţii la nivel judeţean şi atunci candidaturile la nivel judeţean trebuie să fie finalizate, trebuie aplicată această formulă a criteriilor de integritate şi abia apoi, dar vor fi anumite pierderi, a spus Alina Gorghiu.

Potrivit acestor reguli, nu pot candida la alegeri cei care sunt urmăriţi penal pentru luare sau dare de mită, iar pentru trafic de influenţă sau abuz în serviciu, criteriile se aplică doar în cazul trimiterii în judecată. 

Candidaţii PNL la alegerile de anul viitor nu trebuie să fi fost membri sau colaboratori ai securităţii, să nu fi fost dovediţi ofiţeri acoperiţi şi să nu fi făcut parte din conducerea Partidului Comunist Român, la orice nivel.

Alte criterii prevăd că aceştia nu trebuie să-şi fi schimbat apartenenţa politică decât cel mult o singură dată, cu excepția cazurilor în care au intrat în alt partid prin fuziune, și să nu își fi angajat rudele în cadrul instituţiilor publice pe care, eventual, le-au condus sau le conduc.

De asemenea, liberalii care doresc funcții publice nu au voie să aibă afaceri sau contracte cu instituţia pentru care candidează sau în instituţii din subordinea acesteia, să nu aibă nereguli sau falsuri constatate prin decizii definitive în declaraţia de avere sau de interese.

De asemenea, candidaţii nu trebuie să se afle sub efectul unei decizii definitive de incompatibilitate sau conflict de interese, trebuie să nu fi avut declaraţii sau atitudini rasiste, şovine, xenofobe sau discriminatorii constatate prin hotărâri definitive, să nu înregistreze datorii la bugetul local mai vechi de un an, în calitate de persoane fizice, să nu fi fost dovediţi prin hotărâri judecătoreşti definitive că au obţinut diplome sau alte titluri prin plagiat.

Demersul liberalilor vine după ce, acum două zile, și social democrații au făcut publice criteriile pe care candidații PSD trebuie să le respecte.

Astfel, potrivit Codului de etică al social-democraților, nu vor avea susținerea PSD persoanele împotriva cărora s-a început urmărirea penală, au fost trimise în judecată sau s-a pronunțat împotriva lor o hotărâre judecatorească de condamnare pentru fapte de corupție, evaziune fiscală sau fapte comise cu violență.

O altă situație de retragere a sprijinului politic se referă la persoanele care se află în stare de arest preventiv, arest la domiciliu, control judiciar pentru orice tip de infracțiune.

Ca și la PNL, nici social-democrații care au deținut functii în structurile comuniste, PCR, UTC sau Uniunea Studenților Comuniști, cei care au manifestat un comportament injurios, agresiv sau neadecvat față de cetățeni sau cei care au avut atitudini și declaratii extremiste sau discriminatorii.

De asemenea nu pot candida nici foștii membri sau colaboratori ai Securității care au făcut poliție politică, sau cei care au fost dovediți ofițeri acoperiți.

O altă situație în care PSD nu va asigura sprijin politic unui posibil candidat la o funcție publică se referă la persoanele care au obținut lucrări, diplome sau alte titluri științifice prin plagiat. Însă doar în cazul în care furtul intelectual a fost dovedit prin hotărâre judecatorească.

De asemenea, incompatibilii, cei aflați în conflict de interese sau cei care și-au falsificat declarațiile de avere sau de interese și au o decizie definitivă de la instanță în acest sens, nu pot candida pentru nicio funcție publică.

Potrivit codului de etică, pesediștii care își câștigă mandatul, dar în timpul acestuia încalcă regulile, sunt obligați să ășidea demisia din funcție și pot fi chiar exclusi din partid.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE