Home Eveniment Lider PSD, reținut pentru evaziune fiscală

TVA, evaziune fiscală
Sursa Foto: SRI

Vicepreședintele PSD Caraș Severin, Ion Bejeriță, a fost reținut în dosarul în care mai multe firme de construcții sunt acuzate că au prejudiciat statul cu 10 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, pe lângă Bejeriță, au mai fost reținuți alți trei oameni de afaceri din Caraș Severin. Alte 12 persoane au fost plasate sub control judiciar.

22 de persoane sunt bănuite de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, prin care s-a creat un prejudiciu total de peste 10 milioane de euro. Dintre acestea, 4 au fost reținute, iar față de altă 12 s-a dispus măsura controlului judiciar, arată un comunicat al Poliției Române.

vicepresedinte psd caras

Ion Bejeriță, vicepreședinte PSD Caraș Severin, sursă foto: expressdebanat.ro

Reținerea liderului PSD din Caraș Severin vine după ce, marți, 14 percheziții au avut loc la sediile unor firme de construcții și la domiciliile patronilor acestora în cinci județe din țară, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani.

Conform polițiștilor, în centrul anchetei se află patronii mai multor firme din județul Caraș Severin care au trecut în contabilitatea societăților mai multe tranzacții fictive prin care au reușit să micșoreze taxele și impozitele ce ar fi trebuit să le plătească bugetului de stat cu trei milioane de euro.

Prin aceste tranzacții, spun anchetatorii, între membrii grupului au fost efectuate transferuri repetate de peste șapte milioane de euro, astfel încât să se piardă proveniența banilor.

Din cercetări a reieşit că, reprezentanţii mai multor firme din domeniul construcţiilor, din judeţul Caraş-Severin, ar fi înregistrat în contabilitate facturi fiscale care atestau efectuarea unor tranzacţii comerciale fictive, în scopul diminuării obligaţiilor de plată către bugetul de stat, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 3 milioane de euro.

Reprezentanţii firmelor ar fi beneficiat de sprijinul administratorilor unor alte firme, de tip „fantomă”, care ar fi acceptat, în schimbul unor sume de bani, să pună la dispoziţie facturi, chitanţiere şi ştampile, pentru a da aparenţă de legalitate tranzacţiilor fictive.

Astfel, prin intermediul societăţilor implicate, ar fi fost transferaţi aproximativ 7,5 milioane de euro către persoanele vizate din circuitul infracţional, banii obţinuţi fiind reintroduşi în circuitul legal prin transferuri bancare şi retrageri de numerar, mai arată comunicatul polițiștilor.

Liderul PSD, suspectat de evaziune și în 2014

Vicepreședintele PSD Caraș Severin, Ion Bejeriță, a mai fost în atenția procurorilor și în iulie 2014, atunci când locuința sa a fost percheziționată într-un alt dosar de evaziune fiscală.

La acea vreme, anchetatorii îl suspectau pe liderul PSD că, împreună cu alți patroni ai unor societăți comerciale, au fraudat statul cu cinci milioane de lei.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE