Home Politică Liviu Dragnea, acuzaţii fără precedent după protestele din ţară: “E un început...

dragnea govor, dragnea
Sursa Foto: PSD

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a reacţionat extrem de dur la protestele organizate duminică în Bucureşti şi în mai multe oraşe ale ţării faţă de proiectul privind graţierea.

E un început de lovitură de stat. De fapt, președintele Iohannis vrea, așa cum a vrut și fostul președinte Băsescu, să pună în cătușe puterea legitimată prin votul democratic. Vrea ca în continuare România să fie condusă de instituții fără legitimitate democratică, prin teroare, iar românii să rămână prizonierii unor puteri nealese, a scris Dragnea pe Facebook.

Liviu Dragnea îl consideră principalul vinovat pentru aceste proteste pe preşedintele Klaus Iohannis.

M-am întors de la instalarea președintelui Americii și l-am găsit pe președintele României în fruntea unei noi mineriade, o manifestație neautorizată, împotriva guvernului României, împotriva ordinii constituționale și împotriva votului popular din 11 decembrie, sabotând legalitatea care stă la baza statului de drept. Președintele țării s-a situat azi în afara legii, vizând avantaje politice personale și cerând aberații constituționale: retragerea unor ordonanțe, mai ales a unora care nu au fost date, susţine Dragnea.

Preşedintele PSD susţine că el este cel care a cerut Ministrului de Interne să retragă jandarmii din fața sediului partidului, deoarece, susţine el, PSD n-are motive să fie apărat.

Am spus în campanie că vreau ca românii să trăiască liberi în țara lor, fără teama că sunt ascultați, urmăriți, hăituiți, șantajați și nedreptățiți. Nu-mi iau cuvintele înapoi. Susțin acțiunile împotriva corupției, dar împotriva adevăratei corupții. Îi asigur pe români că nu-i voi mai permite președintelui Iohannis să răstoarne ordinea constituțională, să uzurpe calități oficiale intrând abuziv în ședințele de guvern sau să incite la dezordine socială și violență, mai precizează Dragnea.

Aproximativ 25.000 de oameni au participat duminică seara la un miting şi un marş în Bucureşti, pe traseul Piaţa Universităţii – Piaţa Victoriei – sediul PSD.

La miting, în perioada în care manifestanţii se aflau în Piaţa Universităţii, a mers, pentru câteva zeci de minute, şi preşedintele Klaus Iohannis.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE