Home Eveniment Mafia din inima sistemului. Lazăr Iordache, vicepreşedintele ANM: “Bă, ne-o fi filmat...

Arestarea lui Lazăr Iordache, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului (n.r.: ANM) scoate la iveală, încă o dată, corupţia din inima sistemului de sănătate. Discuţiile interceptate de către procurorii anticorupţie scoate în evidenţă nonşalanţa cu care negocia mita, bani care erau extraşi chiar de la bugetul de stat.

“Bă, ne-o fi filmat că am dat plicul?”, se întreba Iordache, conform documentelor anchetatorilor. Vicepreşedintele ANM credea că are o înţelegere cu unul dintre şefii din Ministerul Sănătăţii, căruia i-a şi oferit un plic cu 126.000 de lei (n.r.: 28.000 de euro), pentru a-şi trafica influenţa astfel încât, din fondurile Ministerului, să se încheie un contract în valoare de  2,8 milioane lei, pentru o staţie de epurare la Spitalul Săpoca.

lazar iordache anm arestat dna

Lazăr Iordache, Sursa foto: Captură Ştirile Pro TV

Mita negociată cu oficialul din Ministerul Sănătăţii a fost în valoare de 5% din contract. Iar discuţiile erau derulate astfel încât să se încheie şi un al doilea contract, pentru proiectul de furnizare echipamente de la Spitalul Petroșani. Însă, cel care a încasat plicul cu mită de la Iordache s-a dus direct la Direcţia Naţională Anticorupţie şi a făcut denunţul.

“În referatul cu propunere de arestare preventivă întocmit de procurori se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie – iunie 2016, inculpatul Iordache Lazar i-a promis unei persoane cu funcție de conducere din cadrul Ministerului Sănătății un procentaj de 5% din sumele alocate de Ministerul Sănătății pentru două spitale (destinate construirii unei stații de epurare, respectiv pentru dotarea cu echipamente medicale), iar la data de 28 aprilie 2016 i-a remis suma de 126.000 lei în legătură cu atribuțiile de serviciu ale funcționarului privind semnarea alocărilor bugetare către acele spitale și pentru ca acesta să își exercite influența asupra persoanelor responsabile din minister, astfel încât să fie semnate alocările bugetare.
Sumele de bani promise și remise de Iordache Lazăr proveneau chiar din fondurile alocate de Ministerul Sănătății pentru realizarea, la cele două spitale, a proiectelor de construire a unei stații de epurare, respectiv dotarea cu echipamente medicale” – se arată în comunicatul DNA. 

Pentru afacerea pusă la cale de Lazăr Iordache, s-au purtat discuţii atât la sediul Ministerului Sănătăţii, cât şi într-un restaurant din Bucureşti.

“În 27 aprilie, între (…) și Lazăr Iordache a avut loc o întâlnire în incinta clădirii Ministerului Sănătății. Cu această ocazie cei doi au stabilit să se întâlnească în ziua următoare, context în care Iordache îl întreabă pe (…), în șoaptă, dacă vine și cu banii (“vin și cu banii?… vin și cu banii?”). Apoi îi explica pe scurt de unde provin banii, respectiv dintr-un proiect de la Săpoca (n.n. — Spitalul Săpoca). În același timp, inculpatul își exprima temerile de a nu fi prinși. (…) În 28 aprilie, (…) și Iordache s-au întâlnit în incinta unui restaurant situat în cadrul Complexului (…) din Municipiul București. În cadrul acestei întâlniri Iordache i-a remis lui (…) suma de 126.000 lei. Cu ocazia discuțiilor purtate Lazăr Iordache îi dă asigurări că nu vor fi probleme și-i oferă explicații în legătură cu procentul sumei de bani remise”, arată anchetatorii, conform AGERPRES.

Iordache, al doilea om din Agenţia Naţională a Medicamentului, a fost arestat preventiv marţi, 23 august 2016, pentru două capete de acuzare: dare de mită şi cumpărare de influenţă.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE