Home Social Mama bolnavă de cancer a ales între viaţa ei sau a fiicei....

O tânără din Vrancea are nevoie de ajutor, pentru a reuşi să învingă cancerul. Roxana are 27 de ani şi trece prin momente cumplite. Când era însărcinată a aflat că are cancer osos şi a fost pusă de medici să aleagă între viaţa ei sau a pruncului din pântece.

A ales să dea viaţă copilului mult dorit, în loc să înceapă tratamentul agresiv. După ce a născut prematur, a mers de urgenţă la o clinică din Turcia, pentru că starea ei era deja foarte gravă. Însă, acolo a aflat că are şi metastază pulmonară. În acest moment, Roxana a început chimioterapia, dar familia nu are posibilităţi financiare să suporte tratamentul extrem de costisitor.

Pe internet, prietenii au postat o scrisoare deschisă în care au descris drama prin care trece tânăra mama, pentru care se cere acum un final fericit.

“Roxana, una din cele mai blande si calde fiinte existente, a aflat intr-o zi de ianuarie, anul trecut, la varsta de 26 ani ca este gravida. Toata fericirea, emotiile si implinirea i s-au naruit in luna a patra de sarcina ,atunci cand de la o banala durere de genunchi s-a ajuns de la analize si investigatii dure pana la crudul diagnostic de tumoare maligna.Micuta Maya era singura speranta si incurajare in noptile albe pline de lacrimi si intrebari fara raspuns ale mamei ei.Din nefericire doctorii au pus-o pe Roxana in cea mai grea cumpana,intreband-o ce alege:”Pe Maya sau propria-i viata!?”Roxana a ales-o pe Maya deoarece pentru ea ,aceasta este viata.Pentru a supravietui a trebuit ca Maya sa vina pe lume prematuriar mamei sa i se amputeze piciorul.Roxana a vazut-o pe Maya doar la nastere cateva secunde,urmand ca ea sa fie ținută la incubator iar Roxana trimisa la alt spital pentru amputarea piciorului.
Dupa o luna s-au reintalnit si parca totul revenea la normal.Roxana a dat dovada de mult curaj si optimism in ciuda durerilor groaznice avute dupa operatie, incurajata fiind de toti cei apropiati sa treaca si sa-si accepte „noua viata” ,caci tot ce conta era linistea ce o gasea tinundu-si fata in brate.La scurt timp ,intr-o noapte nu a mai putut respira foarte bine si a fost internata din nou , afland ca boala si-a facut din nou aparatia ,de data aceasta fiind diagnosticata cu metastaza pulmonara.Nici Roxana nici familia ei nu au renuntat la lupta si au plecat de urgenta catre o clinica din Turcia pentru a o restabili.In prezent s-au inceput sedintele de chimioterapie iar costurile sunt foarte mari si din acest motiv Roxana are nevoie de ajutorul nostru pentru a castiga lupta si pentru a reveni acasa alaturi de Maya!
Povestea Roxanei poate avea un final fericit, iar noi putem fi autorii acestui final. Împreună putem face o minune” – 
scriu apropiaţii pe pagina Roxana are nevoie de noi pentru a castiga lupta!

Familia a pus la dispoziţia celor care vor să ajute mai multe conturi bancare.

Cont în lei: RO16RZBR0000060012330648, Raiffeisen Bank, titular: Dragomir Alin Cristian
Cont în Euro: RO52BRDE140SV54723271400, BRD, titular: Dragomir Monica Diana

Pe grupul de Facebook Ajutor pentru Roxana este postată şi o fotografie cu micuţa Maya. Comunitatea care încearcă să o ajute pe mama fetiţei anunţă că se vor scoate la licitaţie o serie de obiecte sau chiar servicii, iar banii se vor strânge tot în conturile soţului Roxanei.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE