Home Eveniment Medic şpăgar: “Vii cu 10 ouă şi-un boţ de brânză. Pune-mi 200...

Sursa Foto: Adevarul

Caracatiţa medicilor corupţi, care cereau şpăgi pentru fiecare pacient, scoate la iveală caracterul incredibil al unui om al sistemului. Doctorul Ovidiu Pleşa, medic specialist la Serviciul de Expertiză Medicală al Casei Judeţene de Pensii Bihor, a fost interceptat chiar în cabinetul său, în timp ce vorbea cu asistenta despre “atenţiile” primite în bani sau în alimente.

Mulţi dintre pacienţii săi erau oameni săraci, din judeţul Bihor, care încercau să-şi facă un dosar de pensionare pe caz de boală. Toate dosarele treceau prin mâna lui. Într-o singură lună, arată procurorii, a primit de 235 de ori mită, adică peste 56.000 de lei. 

“Bun, nu critic, dar…  Şi niciodată ţara asta n-o să progreseze. Vii cu 10 ouă şi-un boţ de brânză şi… Ce să fac cu ele? Pune-mi 200 de lei şi-mi cumpăr eu câtă pălincă vreau! Nu?”, se întreba retoric Pleşa, conform documentului citat de Adevărul.

Un alt moment descris de anchetatori este acela în care un pacient i-a adus drept “răsplată” un bidon de pălincă, ceea ce l-a itritat profund pe medic.

“5 litri de pălincă! Eu nici măcar nu pot înţelege! Vin la doctor… Pălinca e la nivel de 20 – 25 lei litru. De ce te complici să cari? Eu ce să fac cu 5 litri de pălincă?”, spunea revoltat doctorul Pleşa, potrivit aceleiaşi surse.

Asistenta a fost şi ea compromisă. Monica Ignat îi ţinea isonul şi a fost şi ea filmată în timp ce primea o treime din mita oferită de pacienţi.

Cei doi îi umileau pe oamenii care nu ofereau suficient de mulţi bani cât să-i mulţumească. Un alt moment este legat de un pacient care oferise 50 de lei, într-un plic închis şi băgat între acte. Suma prea mică a stârnit furia doctorului care l-a chemat pe pacient la el în cabinet şi i-a întors dosarul, dar şi plicul.

 

“Da’ nici chiar atâta nesimţire! De zece ani eşti în pensie şi… aaa… Atunci du-te, umblă, cheltuie bani, să vezi… Şi îi şi lipeşte în plic. Că noi suntem proşti?! Nu? Ştii tu cum îi! Lasă că intru io cu plicu’ lipit şi-apoi… Şi vrea să mai stea în pensie încă 15 ani”, i-a spus Pleşa asistentei medicale.

 

Discuţiile înregistrate de către procurorii DNA cu o cameră ascunsă au avut loc în perioada mai – iunie 2015. Ovidiu Pleşa a fost trimis după gratii şi nu a vrut să facă niciun comentariu în faţa anchetatorilor, prevalându-se de dreptul său la tăcere.

OVIDIU PLESA MEDIC SPAGAR ORADEA

Sursa foto: ebihoreanul.ro

Ovidiu Pleşa este cunoscut şi după ce, în 2012, a fost nominalizat de UNPR la funcţia de primar al oraşului Oradea, conform presei locale.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE