Home Social Mesajul emoţionant al supravieţuitorului trupei Goodbye to Gravity: “Avem 63 de motive...

Sursa Foto: Facebook/Andrei Galut

După trei luni de la tragedia din clubul Colectiv, Andrei Găluţ transmite un mesaj emoţionant. Solistul trupei Goodbye to Gravity, care concerta în seara blestemată, şi-a exprimat durerea de a-şi pierde toţi colegii de trupă, logodnica şi zeci de oameni care iubeau muzica lor.

La Gala Metalhead Awards, trupa Goodbye to Gravity a fost premiată cu trofeul “Best Romanian Rock Ambassador”. Andrei Găluţ este încă spitalizat, în străinătate, şi nu a putut fi prezent, însă, mesajul său a fost citit de către Vlad Buşcă, de la Universal Music România.

 

Andrei vorbeşte despre o luptă pe care trebuie să o purtăm cu toţii, pentru noi şi pentru ele, victimele din Colectiv.

În finalul mesajului său, Andrei lasă să se înţeleagă că, într-o bună zi, s-ar putea întoarce din nou pe scenă.

“Cei care m-au cunoscut ştiu cât de mult mi-ar fi plăcut să stăm în faţa voastră acum, dar nu a fost să fie aşa. Ştiu că s-a tot discutat despre acel eveniment şi nu sunt prea multe de spus despre asemenea momente… Momente în care primeşti o palmă crudă de la viaţă, care te pune la pământ, îţi întunecă visele şi ţi-i răpeşte pe cei dragi, fără motiv şi fără ezitare. Asta a însemnat Colectiv pentru mine şi sute de alţi oameni minunaţi, care s-au alăturat pe 30 octombrie să sărbătorim împreună lansarea albumului Mantras of War. Acum avem încă 63 de motive să luptăm, să purtăm în continuare războaiele noastre interioare sau nu, să ţinem capul sus şi să mergem înainte atât pentru noi cât şi pentru ei.Vă mulţumesc tuturor, celor care apreciază şi cred în visul numit Goodbye to Gravity! Să ne vedem cu bine şi sănătoşi şi la cât mai multe concerte!”, a fost mesajul transmis românilor de către Andrei Găluţ, singurul supravieţuitor al trupei Goodbye to Gravity.

Sursa video: Arhiva mea via Youtube

După ce Andrei Găluţ a ieşit din comă, a aflat pe patul de spital din Olanda că toţi colegii lui au murit, la fel şi iubita lui, Mădălina. Ca un tribut adus acestora, Andrei şi-a schimbat fotografiile de la profilul său de Facebook.

Pe copertă a pus o fotografie cu trupa din care a făcut parte, iar la profil o imagine cu Mădălina Strugaru, pe când o ţinea în braţe şi o săruta.

andrei galut iubita madalina strugariu

Sursa foto: Facebook/Andrei Galut

Citeşte şi:

Reacţia lui Andrei Găluţ, liderul trupei Goodbye to Gravity, când a aflat că i-au murit colegii şi iubita

Liderul trupei Goodbye to Gravity, Andrei Găluț, a ieşit din comă. Cine este prima persoană cu care a vorbit

Goodbye to Gravity, o trupă născută pe patul de spital

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE