Home Eveniment Mesajul lui Iohannis, la Summitul Uniunii Europene. Cererile preşedintelui pentru românii din...

După referendumul la care britanicii au decis că este mai bine să părăsească Uniunea Europeană, liderii încă celor 28 de ţări din blocul comunitar se întâlnesc de urgenţă la Bruxelles. România este reprezentată marţi şi miercuri, la summit, de către preşedintele Klaus Iohannis.

Înainte de deschiderea discuţiilor oficiale, Administraţia Prezidenţială a anunţat care va fi poziţia ţării noastre. Iohannis se va alătura celor care susţin unitatea în interiorul UE, dar are şi un mesaj pentru românii din Marea Britanie. Anunţă că preşedintele va încerca să apere drepturile imigranţilor români, într-un context turbulent.

“Referitor la procesul de negociere pe care îl va implica ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, şi la care România va lua parte, şeful statului va sublinia că România va apăra cu fermitate menţinerea egalităţii de drepturi între toţi cetăţenii Uniunii, inclusiv în ceea ce priveşte drepturile românilor care locuiesc şi lucrează în Marea Britanie.

Agenda reuniunii Consiliului European va cuprinde şi alte teme, precum migraţia, chestiuni economice şi aspecte legate de relaţiile externe ale Uniunii Europene.

În privința migrației, Preşedintele Iohannis va saluta accentul pus pe dimensiunea externă a migraţiei, o abordare pe care România a susţinut-o încă de la început pentru tratarea cauzelor profunde ale migraţiei şi va pleda pentru continuarea implementării Acordului dintre Uniunea Europeană şi Turcia”- se arată în comunicatul postat pe presindecy.ro

Apele sunt agitate în Regat, privind problema migraţiei. Peste 100 de incidente au avut loc în ultimele zile, după anunţul rezultatului referendumului, scrie presa internaţională.

La reuniunea Consiliului Europea va fi prezent şi premierul britanic David Cameron. Acesta evită fie el care invocă articolul 50, din Tratatul de la Lisabona, însă liderii europeni fac presiuni pentru ca Marea Britanie sa îşi anunţe oficial ieşirea din Uniune, pentru a putea începe negocierile.

Deja, au apărut reacţii în lanţ. De pildă, seful diplomatiei franceze a avertizat ca britanicii nu au cum să primească acelaşi tratament preferenţial ca Elveţia. Iar situaţia pare a fi din ce în ce mai tensionată. Lira sterlină scade vertiginos în faţa dolarului, au apărut zvonuri că mai multe companii iau în calcul să-şi mute sediul în alte capitale ale Europei, iar britanicii se tem că traiul lor va fi din ce în ce mai scump.

David Cameron a anunţat că va pleca din fruntea Guvernului, atunci când conservatorii vor avea un înlocuitor pentru el. Însă, până atunci a precizat că va exista o echipă de experţi care să negocieze planul de ieşire din Uniunea Europeană. Sunt presiuni din stradă ca acest moment să fie evitat şi chiar, dacă va fi nevoie, să se organizeze un al doilea referendum.

Premierul conservator a anunţat, însă, că “divorţul” trebuie să respecte toate tratatele la care Marea Britanie este parte, iar acest lucru înseamnă şi păstrarea drepturilor pentru imigranţi.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE