Home Economic Ministrul Finanțelor: Amnistia fiscală se va aplica și persoanelor fizice

Proiectul privind amnistia fiscală, lansat în urmă cu o săptămână de Guvern, se va aplica şi persoanelor juridice, dar şi persoanelor fizice, a anunțat duminică ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Propunerea noastră este să se aplice tuturor contribuabililor, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice. Este un impuls pe care consider că trebuie să-l dăm economiei, coroborat cu ceea ce Codul fiscal aduce în 2016, pentru că de o parte ca stat primim mai multe venituri până în martie 2016 atunci când avem nevoie efectiv de bani, pe de altă parte, cei care au constângeri vis a-vis de penalităţile pe care trebuie să le suporte faţă de stat pot să aibă un nou început în economie, a declarat pentru AGERPRES ministrul Finanţelor.

El a adăugat că se are în vedere şi un sistem de recompensare a celor care şi-au plătit penalităţile şi a celor care sunt ”la zi” cu plăţile. ”Aşa este normal să facem, să privim spre ambele categorii”, a adăugat Teodorovici.

Cei care pot beneficia de această ordonanţă, în sensul că li se vor şterge din penalităţi dacă ei îşi vor stabili un calendar de rambursare către stat, să nu fie blamaţi pentru că totuşi motivele care stau în spatele acestora sunt obiective. Să nu uităm că în anii 2010 – 2012, piaţa, economia în România a fost una la nivel foarte scăzut, au fost foarte multe firme închise, foarte multe companii care şi astăzi trag după acea perioadă din păcate nefastă pentru România, a mai spus ministrul.

Potrivit proiectului menționat, contribuabilii cu datorii la stat la 30 septembrie 2015 vor putea beneficia de ștergerea penalităților de întârziere la plată dacă îndeplinesc cumulativ mai multe condiții, una dintre acestea fiind achitarea restanțelor până în martie 2016.

O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a beneficia de facilitatea menționată se referă la plata, până la 30 iunie 2016, a dobânzilor aferente restanțelor. De asemenea, contribuabilul trebuie să aibă depuse toate declarațiile fiscale până la data transmiterii cererii de anulare a penalităților de întârziere.

Un alt punct din proiectul de act normativ prevede anularea penalităților de întârziere datorate pentru diferențele suplimentare de plată declarate de contribuabili prin declarație rectificativă, cu scadență anterioară datei de 30 septembrie 2015, dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe criterii printre care și depunerea declarației rectificative până la data de 31 martie 2016.

În prezent, pentru plata cu întârziere a obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, contribuabilii datorează dobânzi și penalități de întârziere ori majorări de întârziere, după caz. Penalitățile de întârziere sunt calculate ca procentaj din obligația principală în funcție de întârzierea la plata acestora față de scadență.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE