Home Politică Ministrul Justiţiei şochează: PNL se foloseşte de justiţie

Sursa Foto: ziarulunirea.ro

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, atacă PNL şi susţine că liberalii folosesc un act de procedură al unui procuror pentru a cere demiterea guvernului. 

Este împotriva tuturor angajamentelor asumate de România cu partenerii săi europeni şi transatlantici ca PNL să folosească justiţia pentru a-şi rezolva incapacitatea de a convinge populaţia şi membrii Parlamentului cu un program politic solid, coerent care să ajute România şi nicidecum să o întoarcă acolo unde se afla în anii 2009-2011, se arată într-un comunicat de presă.

Cazanciuc le atrage atenţia liderilor PNL că organizarea de manifestări politice ilegale în scopul împiedicării exercitării puterii de către Parlament sau Guvern poate atrage răspunderea penală, cu trimitere la protestele anunţate de liberali. Copreşedintele PNL Vasile Blaga a anunțat duminică, într-o conferință de presă, că liberalii vor organiza un lanţ uman în jurul Palatului Parlamentului.

Noi, aşa cum am decis alaltăieri, în ziua în care vom dezbate moţiunea de cenzură vom face un lanţ uman în jurul Parlamentului şi vom chema bucureştenii să ni se alăture, a spus Blaga.

Acesta a precizat că vor fi organizate acţiuni similare și în alte oraşe ale țării.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE