Home Extern MIRACOL Românca şi unul dintre copiii săi, dispăruţi în hotelul distrus de...

avalanşă

Românca dată dispărută după avalanşa care a distrus Hotelul Rigopiano, situat chiar pe pârtia Gran Sasso, Abruzzo, a fost salvată de echipajele de intervenţie, după mai bine de 30 de ore printre dărâmăturile clădirii, anunţă presa italiană.

Alături de ea a fost scos şi fiul său, în vârstă de 8 ani. Ambii sunt în stare bună, dar au fost transportaţi la spital pentru ca starea lor de sănătate să fie evaluată de medici.

Potrivit informațiilor oficiale obţinute din partea autorităţilor italiene, Ministerul Afacerilor Externe precizează că două  persoane de cetățenie română, un adult și un minor, semnalate ca fiind dispărute în urma avalanșei care a lovit un hotel din localitatea Farindola, în regiunea Abruzzo, au fost identificate, acestea fiind în viață. Cetăţenii români se află în prezent la spitalul din Pescara, fiind în afara oricărui pericol, Ambasada României la Roma menţinând în permanenţă legătura cu reprezentanţii unităţii medicale, în vederea monitorizării acestora, a anunţat şi Ministerul Afacerilor Externe.

Există informaţii, neconfirmate încă, potrivit cărora şi fiica femeii ar fi fost scoasă din hotelul pus la pământ de muntele de zăpadă.

Aceasta ar fi într-o stare mult mai gravă însă, din păcate.

Informaţia nu a putut fi confirmată oficial de autorităţi, deoarece operaţiunile de salvare sunt în continuare în plină desfăşurare.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE