Home Eveniment Misterul bombei false de la Tribunal a fost dezlegat. Cine este cel...

Sursa Foto: DIICOT

Un bărbat este cercetat de procurorii DIICOT, fiind acuzat că a montat un dispozitiv care semăna cu o bombă în incinta clădirii Tribunalului Maramureş, alertând astfel forţe importante de ordine şi blocând activitatea instituţiei timp de câteva ore, în cursul dimineţii de miercuri.

Potrivit procurorilor, Vasile Coman a amplasat, undeva între orele 08.00 şi 9.10, într-un grup sanitar din incinta clădirii, un pachet ce avea elementele unui dispozitiv explozibil improvizat.

Mai exact, acesta era compus din patru elemenţi cilindrici, interconectaţi prin fire conductoare, un acumulator şi un led.

terorist-baia-mare1

Sursa: DIICOT

Pachetul a fost găsit de o persoană, care a anunţat imediat jandarmii care asigură paza Tribunalului.

Aceştia la rândul lor au alertat toate forţele de ordine, care au decis evacuarea clădirii şi au început verificările.

Astfel s-a ajuns la bărbatul care, potrivit DIICOT, avea deja mai multe condamnări mai vechi.

Pentru una dintre ele beneficia de suspendare executării, însă procurorii ceruseră revocarea acestei măsuri.

Astfel, ca să evite să ajungă în arest, Vasile Coman a decis să blocheze activitatea Tribunalului în ziua în care se discuta cazul său.

Pentru această nouă faptă, bărbatul a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. El este acuzat de alarmare, prin orice mijloace şi fără un motiv întemeiat a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, a organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale sau de menţinere a ordinii publice cu privire la folosirea materiale de orice fel, de natură să pună în pericol viaţa şi integritatea corporală.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE