Home Politică UPDATE: Moțiunea de cenzură a fost respinsă

Sursa Foto: Victor Ponta via Facebook

Moțiunea de cenzură depusă de PNL a fost respinsă de plenul Parlamentului. Moțiunea a primit 194 de voturi “pentru”din necesarul de 278. 13 parlamentari au votat “împotrivă”. În plen au fost prezenţi 417 parlamentari din 554. 214 senatori și deputați și-au exprimat votul, iar 7 voturi au fost anulate.

Primul care votat în plenul Parlamentului a fost Victor Ponta. Votul a început imediat după ce șeful Guvernului a încheiat seria discursurilor. Discursuri în care nu s-a zis nicio vorbă despre guvernare, a atras atenția premierul.

Îmi pare rău că nu am vorbit de guvernare. Am reușit după 7 ani de cădere să ne întoarcem și să depășim performanțele economice din 2008. Săptămâna viitoare dezbatem noul Cod Fiscal, esențial pentru viitoarea dezvoltare a României. O veste proastă: la Chișinău avem o nouă criză politică. Premierul de acolo și-a dat demisia. Moldova e o ofrandă ușoară pentru cei din Est care îi vor răul. Eu sunt convins că nu vreți același lucru pentru România. Cred că putem să ferim România de o furtună. Le mulțumesc tuturor colegilor din majoritate și mai ales colegilor din PSD pentru că au rezistat atacurilor mincinoase ale propagandei. Cu o singură excepție, v-ați ales lideri la PSD cu care vă puteți mândri. PNL a avut președinți de seamă și acum a ajuns să fie condus de Elena Udrea. – a declarat Ponta.

Premierul și-a încheiat discursul și cu un atac la adresa lui Mircea Geoană.

Când nu voi mai fi președinte PSD, în nici un caz nu voi vota alături de PNL să dau jos un guvern PSD, că doar nu sunt prostănac. – a spus șeful Guvernului.

În discursul ținut de la pupitrul Parlamentului, Vasile Blaga, co-președintele PNL, i-a cerut din nou demisia premierului Victor Ponta. Blaga l-a dat exemplu pe prim-ministrul Moldovei care și-a anunțat demisia vineri dimineață.

Domnule Ponta, premierul Moldovei și-a dat demisia declarând că toți oamenii sunt egali în fața legii. Domnul prim-ministru Ponta sfidează pe toată lumea, și pe propriii votanți și susținători, refuzând să își dea demisia. Domnul Ponta arată ca un politician disperat, a cărui unică grijă este să își păstreze puterea, agățându-se de scaun. Crește ruptura dintre guvernanți și guvernați, acestei stări trebuie să îi punem capăt astăzi. – a declarat Blaga.

De partea cealaltă, Călin Popescu Tăriceanu a atacat dur PNL-ul. Președintele Senatului a arătat că liberalii nu au niciun fel de legitimitate să ceară căderea Guvernului.

Doamna Gorghiu nu a precupeţit deloc, niciun efort, să vorbească despre legitimitate. E bine când vorbiţi de legitimitate să vă uitaţi în oglindă. Aveţi o mare problemă dvs., colegii deputaţi şi senatori ai PNL. În 2012, aţi candidat pe lista USL, aţi luat apoi decizia să părăsiţi USL şi aţi uitat cu această ocazie că cetăţenii v-au acordat votul pentru că eraţi în USL. Aţi trădat electoratul şi nu aveţi dreptul să vorbiţi despre legitimitate. În 2014, v-aţi prezentat la alegerile pentru Parlamentul European ca partid liberal. După alegeri, prin vocea preşedintelui de atunci, aţi abandonat familia liberală, aţi trădat votul pe care alegătorii vi l-au încuviinţat şi aţi trecut în familia populară. – a afirmat Tăriceanu.

În replică, Alina Gorghiu l-a acuzat pe Tăriceanu că s-a transformat într-un instrument al PSD-ului.

Astăzi aş fi preferat un dialog cu încă premierul în funcţie, nu cu berbecele PSD. – a spus Alina Gorghiu.

Cearta a început după ce co-președintele PNL l-a acuzat pe Victor Ponta de lipsă de legitimitate.

Moțiunea vrea să elimine deviațiile politice, vrem să punem capăt abuzurilor politice. Lui Victor Ponta îi e teamă de alegeri și de proteste, ați organizat o mineriadă parlamentară împotriva justiției! Actualul premier nu mai are niciun fel de legitimitate, anul trecut în noiembrie a fost invalidat prin vot, nu mai are legitimitate instituțională pentru că nu recunoaște puterea judecătorească, nu mai are legitimitate națională pentru că îi asmute pe unii români împotriva altora. – a declarat Alina Gorghiu.

O poziție critică a avut și senatorul PSRo, Mircea Geoană. Premierul Victor Ponta trebuie să plece, imaginea României are de suferit, a declarat fostul președinte al PSD, la pupitrul Parlamentului.

Suntem în situația ingrată în care, în premieră la nivel mondial, un prim-ministru în funcție este urmărit penal. Pentru țară și pentru oamenii acestei țări, situația în care ne aflăm astăzi este nesustenabilă. Nu putem să ne prefacem că acest lucru nu produce efecte pentru reputația, influența României și pentru democrația românească. – a declarat Mircea Geoană.

Discursurile au fost deschise de premierul Victor Ponta care nu a dorit să asiste la citirea tetului moțiunii și a părăsit sala. A revenit după citirea documentului și, așa cum era de așteptat, a criticat demersul liberalilor.

Trebuie sa asigurăm condiții pentru votul românilor din diaspora. Moţiunea de cenzură e un drept fundamental al Opoziţiei. (…) Am participat la foarte multe moţiuni de cenzură, dar până acum nu mi s-a întâmplat să particip la o moţiune de cenzură care nu are ca obiect activitatea Guvernului. Nu acuz Opoziţia de faptul că nefiind în stare să dea jos Guvernul aşteaptă ca o altă putere a statului sau un procuror să o facă în locul său. Vreau să vă spun un lucru şi mi-e teamă că o să mă citaţi în viitor: dacă dumneavoastră credeţi că este un bun precedent pentru democraţia din România ca un guvern să nu se schimbe în Parlament sau prin alegeri, ci să se schimbe prin voinţa unui procuror, cred că este foarte grav, cred că este o mare greşeală şi cred că va veni timpul când vă veţi da seama de acest lucru. – a spus Ponta, de la tribuna Parlamentului.

De pe holurile Parlamentului, fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a anunțat că va vota pentru trecerea moțiunii de cenzură.

Orice moțiune are o șansă. O moțiune chiar dacă trece, chiar dacă nu, are un rol în viața noastră. Arată de ce susținere se bucură Guvernul, arată nemulțumirile Opoziției. Votez pentru moțiune pentru că acest guvern trebuie să cadă. Nu pentru legea votului prin corespondență pentru că nu e neapărat atributul Guvernului. Ci pentru că guvernul, obligat de lege să organizaze alegeri în colegii și circumscripții rămase fără reprezentanți, refuză să facă aceste alegeri parțiale. Nu te poți erija în apărătorul democrației atâta timp cât refuzi să faci un lucru elementar. – a declarat Crin Antonescu la intrarea în sala de plen a Parlamentului.

Camera Deputaților și Senatul au dezbătut și au votat vineri moțiunea de cenzură depusă de PNL, intitulată  “Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu este o lozincă!”.

Moțiunea de cenzură privind votul prin corespondență și alegerile parțiale a fost semnată de 183 de senatori și deputați de la PNL, grupul popular și democrat, precum și parlamentari PSRO.

Se știa însă de la început că are puține șanse să treacă, având în vedere configurația Parlamentului.

 

În Camera Deputaților, alcătuită din 387 de membri, majoritatea este alcătuită din aleșii PSD, UNPR, PC-PLR și cei ai minorităților naționale. În Opoziție sunt deputați PNL, ai grupului Democrat și Popular și ai UDMR. Configurația politică a Camerei Deputaților este în momentul de față următoarea, conform siteului oficial al instituției:

  • Grupul PSD + UNPR – 182 persoane (NOTĂ: Demisia deputatului Gheorghe Roman nu a fost înregistrată încă)
  • Grupul PNL – 112 membri
  • Grupul PC + PLR – 26 membri
  • Grupul UDMR – 17 membri
  • Grupul Democrat și Popular – 14 membri
  • Grupul Minorităților naționale – 17 membri
  • Deputați neafiliați – 19 persoane

De menționat este și cazul Elenei Udrea, care nu a putut vota în acest moment deoarece este în arest la domiciliu.

Configurația actuală a Senatului este alcătuită din 167 de senatori, 161 fiind repartizați în patru grupuri parlamentare, ceilalți activând ca independenți, scrie AGERPRES. Statistic, cifrele sunt următoarele:

  • Grupul PSD + UNPR – 79 de membri (calculul îl include pe fostul senator independent Mihai Neagu, care s-a reînscris pe 8 iunie în UNPR, însă transferul acestuia nu a fost încă oficializat pe site-ul Senatului)
  • Grupul PNL – 62 de membri
  • Grupul PC + PLR – 12 membri
  • Grupul UDMR – 8 membri
  • Senatori neafiliați – 6 persoane

Detalii despre conținutul moțiunii de cenzură puteți citi AICI.

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE