Home Politică PSD îl blochează pe Ungureanu în Parlament. MRU intră în plen fără...

Sursa Foto: business24.ro

PSD a boicotat şedinţa Comisiei de Control al SIE, motiv pentru care Mihai Răzvan Ungureanu nu a putut fi audiat de parlamentari. Drept urmare, propunerea lui Klaus Iohannis pentru funcția de șef al SIE va intra în plen fără avizul acestei comisii.

Potrivit șefului Comisiei, Mihăiță Calimente, nu s-a întrunit cvorumul necesar pentru audierea lui Ungureanu, așa că Parlamentul va trebui să voteze în lipsa unui punct de vedere al acestei comisii.

Colegii de la PSD au refuzat să-şi exercite calitatea de parlamentari şi să se prezinte la comisie. În consecinţă, am constatat că nu s-a întrunit cvorumul. Am alcătuit câte o adresă către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi al Senatului, pentru că este o comisie mixtă, şi la ora 17,00, în plen, vom hotărî ce se întâmplă mai departe. Eu presupun că vom cere plenului, care este suveran, să ia la cunoştinţă că nu s-au prezentat colegii noştri, să procedeze ca atare şi eu consider că se poate trece la vot, pentru că oricum acest aviz este consultativ, a afirmat Calimente.

Senatorii şi deputaţii se vor reuni marţi, la ora 17, pentru a vota dacă sunt sau nu de acord cu Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE, aşa cum a propus preşedintele Iohannis.

Subiectul a devenit unul extrem de sensibil. În coaliţia de guvernare, UNPR a anunţat prin Gabriel Oprea că este de acord cu numirea lui Ungureanu, în timp ce PSD respinge această propunere.

Grupurile parlamentare reunite ale PSD au decis chiar să nu participe la votul pentru învestirea lui Mihai-Răzvan Ungureanu în funcţia de director al SIE.

Nu s-a făcut niciun fel de vot, a fost o decizie luată prin consens în cadrul reuniunii grupurilor reunite, nu susţinem nominalizarea făcută de către preşedinte (n.r. – Klaus Iohannis) şi nu vom participa la vot, a afirmat Rovana Plumb, președintele interimar al PSD

De asemenea, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că nici partidul pe care îl conduce, ALDE, nu va vota “pentru” MRU.

Primul considerent este unul eminamente politic şi legat de votul pe care cetăţenii l-au dat în 2012 la alegerile parlamentare şi la referendum. Atunci, votul a fost unul covârşitor în favoarea înlăturării regimului Băsescu. Aşadar astăzi, decizia noastră este una logică – nu putem accepta ca unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai fostului preşedinte să fie numit în fruntea SIE. – a declarat Tăriceanu la Senat.

Însă cea mai dură lovitură a venit chiar de la liberalul Crin Antonescu. Fostul președinte al PNL a anunțat că nu se va prezenta în plenul Parlamentului, la votul cerut pentru Mihai Răzvan Ungureanu.

“Este și dreptul meu individual ca senator să mă pot privi în oglindă și să pot privi pe oricare dintre cele câteva milioane de oameni cărora le-am spus anumite lucruri în trecut.Eu nu pot să votez această propunere. Nu este o chestiune personală, nici legată de domnul Ungureanu, cu atât mai puţin de preşedintele Iohannis care face propunerea, e o chestiune care se raportează la mine şi la lucrurile pe care, în calitate de preşedinte al PNL, le-am spus şi făcut într-o anumită perioadă” -a spus fostul preşedinte PNL la Digi24.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE