Home Politică Nicuşor Dan, mesaj vehement la adresa lui Sorin Grindeanu. Ce îi transmite...

Sursa Foto: Facebook

Uniunea Salvaţi România nu va merge la consultările anunţate de premierul Sorin Grindeanu cu partidele parlamentare, a declarat duminică preşedintele Uniunii, Nicuşor Dan, citat de Agerpres.

Nu am fost contactat şi premierul Grindeanu nu are legitimitatea de a conduce astfel de discuţii. În primul rând, a propus două texte de acte normative profund imorale şi neconstituţionale, în la doilea rând – legiferarea este atributul Parlamentului şi nu al primului ministru, a subliniat el.

Liderul USR a amintit că moţiunea de cenzură va fi citită luni în Parlament.

Da, susţinem că acest guvern care a greşit în mod fundamental ar trebui să plece, a punctat el.

Ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codurilor penale va fi abrogată duminică, în şedinţă de guvern, a anunţat premierul Sorin Grindeanu, sâmbătă, la Palatul Victoria.

E nevoie de (…) o concordanţă între ceea ce înseamnă deciziile Curţii Constituţionale şi cadrul legal. O să demarez rapid o consultare cu toate celelalte partide, pornind de la deciziile Curţii Constituţionale şi de la forma pe care o avem, excluzând poate acel prag de 200.000 de lei, foarte mult discutat, astfel încât, după un dialog pe care sper să-l am – şi folosesc acest prilej pentru a lansa această invitaţie la dialog -, în cel mai scurt timp să trimitem proiect de lege spre Parlament pentru punerea în concordanţă a deciziilor Curţii Constituţionale cu cadrul legal, a afirmat Grindeanu.

Sursa: AGERPRES

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE