Home Social Noul ministru al Muncii promite că aplică anul acesta noua lege a...

Dragos Pîslaru a anunţat, în prima sa zi plină ca ministru al Muncii, că încearcă să găsească bani pentru a aplica anul acesta noua lege a indemnizaţiei de creştere a copilului.

Legea a fost promulgată luni de către preşedintele Klaus Iohannis, deşi Executivul a anunţat că nu sunt bani pentru a acorda indemnizaţii mai mari. Practic, conform noii legi, se ridică orice plafon, iar mamele ar urma să primească 85% din veniturile supuse impozitelor în ultimele 12 luni. Este stipulat în lege să beneficieze de această sumă chiar dacă stau doi ani în concediu post-natal. Iar mamele care au copii  cu handicap pot sta până la trei ani acasă.

Teoretic, în textul legii scrie că trebuie să se aplice începând cu 1 iulie 2016. Însă, nici noul ministru al Muncii nu este sigur de această dată. Pîslaru susţine însă că face toate demersurile pentru a o putea pune în aplicare în acest an.

“Lucrul acesta este asumat de către Guvern, noi practic suntem deja în comunicare cu președintele și am considerat, evident, că această reglementare este una pe care o urmărim pentru implementare. Este devreme acum să vă spunem exact de unde am identificat toate sursele. Așa cum știți foarte bine este vorba de a intra în vigoare de la 1 iulie că așa este termenul prin lege. Este de văzut dacă rectificarea care de obicei are loc exact în acea perioadă va permite de la 1 iulie. Mai avem și o problemă tehnică legată de sistemul informatic la care lucrăm deja. Astăzi am discutat cu colegii această problemă. Dar în acest moment ce vă pot asigura este că tratăm foarte serios această problemă și că așa cum arată lucrurile acum în acest an vom avea implementarea acestui act normativ”, a declarat Dragoș Pîslaru, conform AGERPRES.

Luni, la ceremonia de învestitură, preşedintele Iohannis i-a atras atenţia noului ministru că stă şi în grija sa aplicarea legii pe care o consideră “bună şi bine-venită”.

“Vă încurajez pe dvs (n.r.: ministrul Muncii) și pe dumneavoastră, domnul prim-ministru, să găsiți în Guvern cele mai bune soluții pentru a aplica cât se poate de repede această lege. Eu vă rog să nu tratați această chestiune într-un mod contabil. Este o lege proactivă, din zona politicilor demografice, care, cu siguranță, este foarte importantă pentru România”, a adăugat Iohannis.

După ce proiectul legislativ a fost adoptat de Parlament, premierul Dacian Cioloş a declarat că nu crede că sunt şanse mari ca Executivul să găsească rapid surse de finanţare şi, cel mai probabil, o va proroga, adică va amâna punerea legii în aplicare.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE