Home Extern Nu doar România petrece azi! Ce alt stat sărbătoreşte Ziua Naţională pe...

România nu este singurul stat care sărbătoreşte Ziua Naţională pe 1 decembrie.

Republica Centrafricană aniversează, la aceeaşi dată, aniversarea proclamării republicii autonome, care a avut loc în 1958.

Statul are o suprafață de 622.984 km pătrați și o populație estimată la 4,8 milioane locuitori, în 2015.

Potrivit paginii oficiale a Ministerului român de Externe, statul a fost condus de regimuri militare până în 1993.

Sursa: InfoEscola.com

Sursa: InfoEscola.com

În 2003, în urma unei lovituri de stat, puterea a fost preluată de generalul François Bozizé, fiind format un guvern de tranziţie.

În 2005, s-au organizat alegeri locale, parlamentare şi prezidenţiale. Generalul Bozizé a rămas la conducerea ţării, până în martie 2013, când a fost înlăturat prin lovitură de stat a insurgenţei musulmane Séléka. Rebeliunea a fost motivată de lipsa de angajament şi inacţiunea fostului preşedinte pentru progresul economic al ţării şi al populaţiei, pentru valorificarea resurselor naturale deosebite.

Michel Djotodia, preşedintele (interimar) instalat la acea dată, primul de religie musulmană din istoria post-independenţă a ţării, preponderent creştină, a eşuat în iniţiativele de pacificare şi organizarea de alegeri generale. Confruntat cu o puternică dezaprobare internă şi internaţională, Djotodia a demisionat în ianuarie 2014.

Consiliul Naţional de tranziţie a aprobat un nou guvern şi un nou preşedinte interimar, cu mandatul de a organiza alegeri generale şi prezidenţiale. Actualul şef al statului este Faustin-Archange Touadéra, care a depus jurământul anul acesta.

Capitala şi principalele oraşe: Bangui, Berberati, Bouar, Bambari, Bangassou, Bossangoa, Carnot

bangui

Centrul oraşului Bangui, capitala Republicii Centrafricane. Sursa: Wikipedia

Suprafaţa şi diviziunile teritoriale: 622.984 kmp, împărţită în 16 prefecturi şi o comună.

Etnii: Baya – 33%, Banda – 27%, Mandjia – 13%, Sara – 10%, Mboum – 7%, M’Baka – 4%, Yakoma – 4%, altele – 2%.

Comunităţi religioase: protestanţi – 25%, catolici – 25%, musulmani – 15%, credinţe tradiţionale – 35%.

Limbi oficiale: franceză şi sangho (locală).

Ziua naţională: 1 decembrie, ziua Republicii (1958)

Forma de guvernământ: republică

Situaţia politică internă:

Africa Centrală traversează o perioadă de gravă insecuritate, caracterizată de confruntarea interconfesională. Creştinii şi musulmanii au trăit într-o armonie relativă, într-o ţară sărăcită, în pofida resurselor minerale  de petrol, uraniu şi aur, cele care, acum, au nevoie de efortul internaţional, comun, pentru a fi exploatate.

Criză are proporţii epice şi este nevoie de acţiuni imediate pentru oprirea violenţelor şi atrocităţilor. Jumătate din cele 4,6 mil. de locuitori sunt dependente urgent de asistenţă umanitară. Comunitatea internaţională a mobilizat fonduri de 496 mil. dolari, în 2014. ONU şi organizaţiile neguvernamentale cu profil umanitar au semnalat dramatismul, greu de descris, pe care l-au constatat, mai arată MAE.

România şi Republica Centrafricană au stabilit relaţii diplomatice la rang de ambasadă la 6 februarie 1969. Ambasada României a funcţionat la Bangui în perioada 1970-1996. Între anii 1970-1981 a fost condusă de un ambasador rezident, iar ulterior de un însărcinat cu afaceri a.i.

Din 1997 funcţionează un Consulat Onorific Român, la Bangui.

bangui-city

La Bucureşti, ambasada Africii Centrale a funcţionat între anii 1970 şi 1980, condusă de un ambasador rezident. După 1980, relaţiile ţării cu România au fost gestionate de ambasadorul cu reşedinţa la Belgrad.

Ca urmare a incidentelor armate dintre facţiunile confesionale creştine şi musulmane din Republica Centrafricană, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români evitarea tuturor deplasărilor în această ţară, iar cei care se află în situaţia de evacuare sunt sfătuiţi se adreseze Ambasadei României în Sudan.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se deplasează sau tranzitează Republica Centrafricană că Ministerul Sănătăţii Publice local a declarat epidemie de holeră pe teritoriul ţării, ca urmare a înregistrării a zeci de cazuri de holeră (din care unul în capitala Bangui), precum şi decesului a 10 persoane, în urma îmbolnăvirii cu acest virus. Au fost dispuse măsuri de intervenţie specifice imediate, iar populaţiei i s-a cerut să respecte reguli stricte de igienă, potrivit aceleiaşi surse.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE