Home Social O mână de ajutor pentru fata violată din Vaslui. Cine o ajută...

Sursa Foto: romaniatv.net

Eleva violată de la Vaslui a fost miercuri la prima ședință la psiholog pentru a reuşi să treacă peste trauma agresiunii la care a fost supusă de cei șapte bărbați.

Tânăra este decisă să nu se lase afectată de oribilul eveniment din viața ei și vrea să se concentreze pe următorii pași pe care îi are de făcut, bacalaureatul și admiterea la facultate. Deși recunoaște că a fost la un pas să cedeze.

Îmi voi face un drum în viaţă. Nu mă las doborâtă. Au fost momente când am crezut că nu mai pot şi nu mi-am dorit decât să se termine odată totul. Au fost multe momente în care am simţit că nu mai pot. Şi părinţii, şi doamna avocat m-au ajutat foarte mult şi le mulţumesc pentru asta! a declarat adolescenta, după prima şedinţă de consiliere, citată de Adevărul.

Psihologul care o ajută pe elevă a fost găsit de avocata acesteia și s-a oferit să o consilieze fără a-i cere bani.

În toată aceeastă perioadă, m-am gândit cum să prodez, cum să ajut această fată pentru că, în fond, este un copil, chiar dacă este majoră. Ea a beneficiat de consiliere psihologică o vreme, cât şi-a permis familia. I-a mai ajutat nişte rude din Italia. Dar în ultima vreme nu au mai fost resurse. Am îndrăznit şi am sunat la Prefectură să văd dacă pot face ceva pentru această fată. În ultima perioadă foarte mulţi se oferise să o ajute cu consiliere psihologică şi voiam să văd dacă în mod concret cineva era dispus să îşi asume o consiliere pe termen lung. Pentru că o şedinţă, două nu rezolvă problema acestei tinere. Ea are nevoie de suport psihologic pe termen lung. –  a povestit avocata Mioara Donosă.

Mai mult, având în vedere că adolescenta a ratat bacalaureatul pentru că nu s-a simţit pregătită psihic să intre în examen, mai mulţi profesori s-au oferit să o mediteze în mod gratuit pentru a face faţă examenului.

O mână de ajutor au întins şi reprezentanţii unei societăţi de transport public local, care s-au oferit să-i asigure zilnic fetei transportul gratuit de la Muntenii de Sus la Vaslui.

Între timp, tinerii din Vaslui acuzaţi că au violat pe elevă până la leşin se plâng că sunt victime ale presiunii mediatice.

Iar unul dintre apărătorii celor şapte violatori din Vaslui a depus o solicitare instanţei din Vaslui prin care cere strămutarea dosarului.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE